Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Întăriţi-vă organismul cu un ceai din MĂCEŞE şi condimente – bogat în vitamine şi antibiotice naturale ( + recoltarea şi uscarea corectă a măceşelor)

Principiile active din ceaiul de măceşe (Rosa canina) luptă împotriva viruşilor şi bacteriilor ce invadează organismul, alungând infecţiile şi bolile.

Începând cu luna septembrie şi până la apariţia primelor geruri, fructele măceşului (Fructus cynosbati) ne pun la dispoziţie o întreagă farmacie naturală.

Recoltarea şi uscarea măceşelor

Dacă aveţi privilegiul de a vă culege singuri măceşele, este necesar să acordaţi atenţie pregătirii lor, înainte de preparare.

Imediat după recoltare, fructele trebuie despicate, de obicei în patru, pentru a le îndepărta seminţele (care conţin un principiu toxic) şi pentru a le grăbi uscarea. Odată cu îndepărtarea seminţelor, înlăturaţi şi puful ce le acoperă (poate produce iritaţii şi alergii la nivelul pielii şi al tubului digestiv).

Este foarte important ca la început, uscarea să se facă forţat, la o o temperatură de aproximativ 100-150 grade Celsius, timp de 30 de minute – astfel,  se stabilizează vitamina C, prin inactivarea ascorbinazei, o enzimă care distruge rapid vitamina C, după recoltarea fructelor.

Procedaţi astfel: puneţi măceşele într-o tavă, în cuptorul aragazului, la foc mic şi cu uşa întredeschisă; dacă aveţi un cuptor electric, fixaţi temperatura şi timpul menţionate mai sus.

macese
Indepartati semintele din macese (contin un principiu toxic)

Uscarea se continuă la o temperatură ambiantă, în locuri bine aeriste. Atât la prelucrare (despicare) cât şi la prepararea formelor farmaceutice, este esenţial ca măceşele să nu intre în contact cu fierul, cuprul, deoarece catalizează descompunerea enzimatică a vitaminei C.

Folosiţi doar uneltele din metal emailat, inox, mase plastice, sticlă, lemn, teflon, etc. Măceşele uscate se păstrează în pungi sau borcane  închise ermetic, pentru a evita contactul cu aerul. Se păstrează la întuneric, până la momentul procesării, mărunţirea fructelor realizându-se doar înaintea utilizării lor.

Vitaminele nu se distrug prin fierbere, când temperatura atinge 100°C, ci doar prin coacere, când se depăşeşte temperatura de peste 180°C.

Ceai din măceşe şi condimente

Această mixtură din măceşe şi condimente concentrează puterea unor medicamente naturale de excepţie, care, combinate corespunzător, au efecte imunostimulatoare uimitoare.

Deşi nu are un gust foarte plăcut, ceaiul întăreşte organismul, asigurându-i necesarul de vitamine şi antibiotice naturale.

Ingrediente

4 linguriţe de măceşe uscate şi măcinate groscior (20 gr.) – fără seminţe!

2 linguriţe de rozmarin (10 gr.)

1 linguriţă de usturoi pulbere (5 gr.)

1 vârf de cuţit de praf de pătrunjel (aproximativ 2-3 gr. )

1 litru de apă

Mod de preparare

Într-un vas, amestecați mai întâi plantele, apoi turnaţi apa şi puneţi la fiert. După ce lichidul a dat în clocot, mai lăsaţi-l pe foc încă 5 minute.

La final, completaţi cu apă fierbinte până la 1 litru şi mai lăsaţi timp de 30 de minute în repaus, apoi strecuraţi. Puteţi îndulci cu miere naturală, după gust.

ceai de macese.
Ceaiul din macese si condimente intareste organismul

Administrare

Se consumă 2 căni de ceai, zilnic, în cură de 1 săptămână.

Bine de ştiut:

Conform studiilor făcute de biochimiştii şi de farmaciştii români, cele mai bogate în vitamina C sunt măceşele culese de la peste 800 de metri altitudine.

Cu toate acestea, proprietăţi medicinale au şi măceşele din zonele joase – dealuri, podişuri – care conţin din belşug vitamina A şi E, vitamine din complexul B, fier, magneziu, acizi organici, flavonoide.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *