Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

ULEIUL de CIULIN este foarte bun pentru ficat, detoxifiere şi slăbit – cum îl putem face acasă

Ciulinul, armurariul sau ciulinul-laptelui (Silybum marianum) este o plantă spinoasă (mărăcinoasă), cu frunze largi, cu flori violete sau mov.

Planta conţine silimarină, un complex de flavonoide care stimulează refacerea celulelor hepatice, reduce riscul apariţiei calculilor biliari, îmbunătăţeşte funcţiile digestive, favorizează secreţia bilei.

În plus, ciulinul conţine aproape întreaga paletă de vitamine: A, D, E, K, complexul de B-uri, saponine, diferite micro şi macro elemente (potasiu, seleniu, mangan, iod, calciu).

Seminţele de ciulin

Pentru colectarea seminţelor, ciulinii se culeg toamna, în august-septembrie. Se lasă la uscat într-un loc ferit de curenţii de aer (pentru ca seminţele să nu se împrăştie), iar după uscarea completă se scutură încet, pentru a-i colecta seminţele. Ele pot fi păstrate în săculeţi din pânză, cel mult 3 ani.

Seminţele de ciulin pot fi găsite cu uşurinţă şi în magazinele cu profil naturist. Cu ele putem prepara, acasă, un ulei medicinal, cu puternice efecte detoxifiante:

Ulei din seminţe de ciulin

  • Varianta 1: pe baie de abur

Într-o jumătate de litru de ulei de măsline se adaugă 6 linguri de seminţe de ciulin. Se pune totul la fiert pe baie de abur şi se lasă pe foc până când lichidul scade cu aproximativ 30%. Se strecoară şi se păstrează în sticle de culoare închisă, la frigider.

  • Varianta 2: la rece

Se adaugă o parte de seminţe de ciulin la două părţi de ulei vegetal. Se amestecă bine, se toarnă în sticle de culoare închisă şi se lasă într-un loc întunecos şi răcoros, timp de 21 de zile, după care se strecoară.

Uleiul de ciulin protejeaza ficatul

Protejează ficatul şi previne afecţiunile hepatice

Se ia câte 1 lingură de ulei de ciulin, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale. Durata tratamentului este de 40 de zile.

Ideal pentru pierderea în greutate (cură de slăbire)

Se ia câte 1 lingură de ulei de ciulin, de 2 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de a mânca. Remediul se administrează o perioadă îndelungată. În prima lună, organismul se va curăța de toxine şi abia în următoarele 2-3 luni se va sesiza pierderea în greutate.

Eczeme şi leziuni ale pielii

Cu ulei de ciulin se tamponează zonele afectate în fiecare zi. În cazurile mai grave, se aplică o compresă pe regiunea afectată, care se lasă să acţioneze de seara până dimineaţa.

Contraindicaţii

Preparetele pe bază de ciulin sunt contraindicate copiilor de până la 10 ani, femeilor însărcinate. În caz de hipertensiune, se cere sfatul medicului înainte de a se urma cure cu ciulin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *