Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Tratați Afecțiunile Pielii cu Alifie de Sunătoare Preparată în Casă

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este planta utilizată din cel mai vechi timpuri, grație proprietăților sale terapeutice asupra organismului.

Calitățile curatice excepționale ale plantei au fost recunoscute și de către Galenus, unul dintre părinții farmaciei, care a ținut să facă cunoscute puterile plantei utilizată sub formă de unguent, în manuscrisele sale, păstrate în arhivele din Vatican.

Ce face ca sunătoarea să fie atât de miraculoasă?

Sunătoarea conține cei mai mulți compuși, motiv pentru care fitoterapia o consideră drept o plantă miraculoasă. Aceasta conține peste 15 compuși activi, printre care, colină, acid valerianic, saponine, uleiuri volatile.

Acidul clorogenic și cafeic se prezintă cu proprietăți antiinflamatoare și cicatrizante, prețioasele flavonoide regăsite în compoziția sunătoarei deținând calități vasodilatatoare și hipotensoare cardiace.

Pe lângă hiperforină, substanță antidepresivă și antinevralgică, cel mai important principiu activ al sunătoarei este hipericina, o substanță de culoare roșu-brună, responsabilă, de altfel, și de nuanța oferită unguentului.

Alifie de Sunătoare – Rețetă

  • Ingrediente

4 lingurițe pulbere de sunătoare, 1 pachet de unt (250 gr.) clarifiat sau untură nesărată

  • Metodă de preparare

Florile de sunătoare se spală foarte bine și se lasă la uscat, întinse pe un singur strat, pe o hârtie, într-un loc aerisit și curat (lipsit de praf). Odată uscate, inflorescențele de sunătoare se mărunțesc în piuă, blender sau râșnița electrică de cafea, până la tranformarea acestora în pulbere.

Într-un vas curat se adaugă 4 linguri de sunătoare mărunțită, peste care se toarnă untul clarifiat încins. Se amestecă bine, până când compoziția se răcește, după carese va introduce în frigider, vreme de 8 ore.

dsc02924 (1)
Alifie de Sunatoare

Vasul cu respectiva compoziție se pune pe foc mic și se lasă până când amestecul își recăpătă consistența lichidă. Cât încă este cald (spre fierbinte) se filtrează prin tifon și se adaugă în recipiente mici, acoperite cu capac și păstrate la rece, în frigider. Unguentul va căpăta o tentă roșiatică.

Pentru amplificarea efectului calmant, este indicat ca în alifia de sunătoare se se adauge 9 picături de ulei esențial de mentă.

  • Mod de administrare

Se aplică la nivelul zonelor afectate, în strat subțire, de 2-3 ori zi. Este ideală pentru combaterea senzațiilor de durere, usturime sau mâncărime, vindecarea arsurilor de gravitate mică și medie, inclusiv ameliorarea arsurilor solare.

Afecțiuni în care alifia de sunătoare mai este indicată sunr cele precum alergii sau boli dermatologice, înțepături, escare, ulcer varicose, hemoroizi, gută, abcese, zona zoster, sciatică, dureri de spate, reumatism și nevralgii.

Este recomandată și în ritualul de îngrijire a tenului uscat și sensibil, tenului ridat sau pentru tonificarea pielii, însă nu înainte de a testa produsul pe o porțiune mică de piele. În caul în care se observă o oarecare sensibilitate, se va renunța la aplicarea alifiei.

Unguent de sunătoare pentru plăgi, contuzii și arsuri solare

Un remediu mai simplu, de aceasta dată, pentru tratarea plăgilor, contuziilor sau arsurilor solare, este unguentul de sunătoare, obținut astfel:

Într-o sticlă se introduc florile de sunătoare și se acoperă cu ulei de măsline; în cazul arsurilor se va adăuga ulei de semințe de in; se închide bine și se lasă în bătaia directă a soarelui timp de 4-6 săptămâni, în toată această perioadă, amestecul căpătând o culoare roșiatică.

Se strecoară, iar uleiul rezultat se depozitează în sticlute mici, închise la culoare. La alegere, se pot adăuga 10 picături de ulei volatil de mentă.

Pentru a beneficia de proprietățile curative ale unguentului, într-un  timp rapid, se va aplica produsul pe zona afectată, de 2 ori pe zi.

4 comentarii

  1. Sunatoarea (pojarnita i se mai spune pe la noi) e „iarba mea de capatai” cum ii zic eu. Imi alina durerile de stomac de orice gen, ma calmeaza, imi tamaduieste ranile… E cu adevarat o planta medicinala – minune.

  2. Cine ti-a spus sa speli florile?o mare greseala.pri spalare pierdem polenul,nectarul tot ce este important la o floare.le culegem din locuri curate,fara poluare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *