Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Tinctură şi Ulei de Ardei Iute Pentru Tratamente Externe

Tinctura şi uleiul de ardei iute sunt două dintre preparatele de bază utilizate cu succes în tratamentele externe pentru durei reumatice, degerături, neuropatie diabetică, nevralgie sciatică, mâini şi picioare reci.

Sfera de aplicaţii medicale a ardeilor iuţi se află într-o continuă dezvoltare, numeroasele studii făcute în Australia, Statele Unite şi Ungaria confirmând efectele teraputice intense şi vindecătoare ale acestui medicament picant.

Tinctură de ardei iute

Într-un borcan se adaugă 30 gr. de ardei iuţi proaspeţi (indiferent de culoare, foarte iuţi), tocaţi fin, peste care se toarnă jumătate de pahar (100 ml.) de apă şi încă o jumătate de pahar de alcool alimentar de 90 de grade.

Recipientul se inchide ermetic, cu capac, şi se lasă la macerat timp de 10 zile. Se filtrează, iar tinctura de ardei iute obţinută se depozitează în sticluţe mici, închise la culoare.

Ulei de ardei iute

Într-un borcan se pune 1 pahar de ulei de măsline şi un sfert de pahar de ardei iute tocat foarte fin.

Borcanul se închide ermetic, iar compoziţia se lasă la macerat timp de 14 zile. Se filtrează şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare.

Reduc durerile reumatice

Tratamentul ajută la reducerea simţitoare a durerilor reumatice, mecanismul neurochimic fiind încă în curs de cercetare. Important de menţionat este însă faptul că deşi ardeiul iute alungă durerile, el nu îmbunătăţeşte mobilitatea articulară şi funcţionalitatea membrului afectat de reumatism.

♣ Pe locul afectat se aplică comprese cu tinctură de ardei iute, timp de 20 de minute, de 2 ori pe zi.

♣ Ca alternativă, se ung zonele afectate cu ulei de ardei iute, de 2-3 ori pe zi.

Tratamentul durează 15-21 de zile.

Grăbeşte vindecarea degerăturilor

Uleiul de ardei iute intensifică circulaţia sângelui şi procesele trofice la nivelul pielii, datorită capsicinei din compoziţie. Studiile pe pacienţi au indicat că un astfel de tratament reduce timpul de vindecare a degerăturilor cu maximum 10 zile, faţă de 14-20 de zile, în cazul zonelor netratate.

♣ Se aplică ulei de ardei iute pe zonele afectate, de 3 ori pe zi.

ardei iute
Ardeiul Iute, un Medicament Picant

Activează circulaţia sanguină (mâini şi picioare reci)

Un tratament simplu, însă care activează puternic circulaţia sangvină de la nivelul extremităţilor.

♣ Picioarele şi mâinile se ung şi se masează energic cu ulei de ardei iute.

Ameliorează nevralgia sciatică

Se pun comprese cu tinctură de ardei iute pe zonele dureroase şi se ţin cât mai mult timp, însă fără apariţia arsurilor la nivelul pielii pe zona tratată.

Diminuează durerile neuropatiei diabetice

Uleiul de ardei iute aplicat extern are un efect anti-durere uimitor în cazul pacienţilor diabetici cu neuropatie periferică. Tratamentul are o eficienţă ridicată, reducând semnificativ durerea, aşa cum arată un studiu efectuat pe 271 de pacienţi cu dureri medii. Singura problemă ar fi iritaţiile şi arsurile uşoare apărute din cauza ardeiului iute. Pentru a se evita aceste efecte adverse, este recomandat ca:

♣ Aplicaţiile cu ulei de ardei iute pe locurile dureroase să se facă de 2 ori pe zi, însă în cure nu mai lungi de 4 săptămâni, urmate de o pauză de alte 4 săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *