Proprietățile medicinale incredibile ale frăguţelor au fost apreciate încă din antichitate, medicii folosindu-le cu succes în tratamente, datorită efectelor antioxidante și antiîmbătrânire.
Pe lângă gustul delicios, aromatele bobițe dețin virtuți medicinale nebănuite. Fragul de pădure (Fragaria vesca), denumit popular frăguță, frag iepuresc sau căpșună de pădure, se găsește prin fânețe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri și chiar în zonele montane.
Compoziția chimică susține puterea terapeutică
Consumate în stare proaspătă, folosite la prepararea măștilor cosmetice sau consumate ca supliment alimentar, frăguţele țin bolile la distanță. Puterea terapeutică a acestora este concentrată în frunze, fructe și rădăcini, în zilele caniculare frăguţele mărind rezistența organismului la căldură.
Fructele conțin proteine, zahăr sub formă de levuloză, substanță permisă și celor diagnosticați cu diabet.
Puterea terapeutică a fragutelor se datorează, totodată, conținutului bogat de vitamine (A, B1, B2, C, E, K) și săruri minerale (calciu, magneziu, potasiu, fosfor, sulf, brom), precum și cantității generoase de tanin, fenol și apă, în proporție de 90%.
Cura cu fructe sau suc de frăguțe
Specialiștii recomandă cura cu frăguțe proaspete sau suc, în cazuri de astenie, anemie, reumatism degenerativ, gută, afecțiuni renale, hepato-biliare, circulatorii, constipație, imunitate scăzută sau tulburări de tranzit intestinal.
- Excelent tonic pentru bolnavii de tuberculoză
Proprietățile antioxidante și curative recomandă frăguţele drept un remediu tonic și remineralizant pentru bolnavii de tuberculoză. Concentrația însemnată de substanțe minerale din fructele crude s-a dovedit extrem de benefică în această afecțiune.
♣ Urmați o cură cu fructe proaspete, timp de 10 zile, consumând zilnic câte 300 de grame de frăguțe. Este recomandat ca cea mai mare cantitate să fie ingerată dimineața, pe stomacul gol, sub forma micului-dejun.
- Sucul de frăguțe protejează ficatul
De mare ajutor bolnavilor hepatici, cura cu frăguțe prezintă efecte de drenaj hepato-biliar și de regenerare a celulei hepatice. Este recomandată atât în tratamentul hepatitelor, cât și în eliminarea pietrelor de la bilă. Responsabile de efecte terapeutice formidabile sunt vitaminele (îndeosebi vitamina C), mineralele (fier și fofor), taninul, flavonele și uleiul volatil.
♣ Sucul obținut prin presarea fructelor se va consuma zilnic, timp de o săptămână, câte trei pahare. Cea mai mare cantitate se va bea dimineața și va înlocui micul-dejun.
- Frăguţele țin sub control ateroscleroza
Acțiunea diuretică și detoxifiantă a frăguţelor ajută la fluidizarea sângelui, sporind imunitatea și prevenind îmbătrânirea precoce.
♣ În acest caz, se va ține o cură cu câte 500 de grame de frăguțe proaspete pe zi, timp de minimum 12 zile, fiecare porție consumându-se la o distanță de 4 ore. Cea mai mare cantitate se va consuma dimineața, pe stomacul gol, atunci când efectul de detoxifiere este mai puternic.
În plus, pe parcursul zilei, este indicată dieta preponderent vegetariană, excluzându-se carnea, aditivii sintetici și prăjelile.
- Fragii calmează durerile reumatice
În acest caz, este recomandată cura cu fragi timp de 14 zile, perioadă în care sunt indicate și băile de soare. Specialiștii sfătuiesc bolnavul să expună zonele afectate de reumatism razelor ultraviolete, timp de o oră, consumând, zilnic, câte 300 mg de fructe.
Frăguțe contra constipației
La tratamentul cu fragi răspund foarte bine tulburările de tranzit intestinal.
♣ Se consumă aproximativ 200 gr. fructe proaspete, înaintea fiecărei mese principale
♣ Împotriva constipației, peste fructele proaspete se va adăuga o linguriță de miere de salcâm.
- Sucul de frăguțe reduce tensiunea arterială
♣ Pentru reducerea tensiunii arteriale și mărirea rezistenței la căldură, se va urma o cură cu fructe, timp de 7 zile. Aceasta prezintă un efect răcoritor și tonifică sistemul nervos.
♣ Terapia este ideală pentru combaterea asteniei din perioadele caniculare. Se recomandă un consum de 100 ml suc de fragi, de 3 ori pe zi, pe un interval îndelungat de timp.
Unde se mai găsesc ?
Merg sa culeg acum .