Diareea presupune scaunele moi sau apoase ori cele cu frecvenţă crescută, şi poate apărea cel puţin o dată în viaţa fiecărui copil.
Mai degrabă un simptom al unui număr de boli, decât o boală în sine, diareea este comună şi rareori pune în pericol viaţa.
Cu toate acestea, ea poate duce la deshidratare, care disturbă echilibrul hidroelectrolitic (apă, potasiu, sodiu, clor) al copilului.
Supă de morcovi contra diareei
Reţeta aparţine doctorului german E. Moro, de la clinica de Pediatrie din Heidelberg, supa de morcovi fiartă îndelung oferind rezultate remarcabile ȋn tratarea diareei la copii.
Încă din anul 1908, rata mortalităţii şi a complicaţiilor în rândul copiilor bolnavi de diaree a scăzut simţitor, supa dovendindu-se eficientă în toate tipurile de afecţiune.
Ingrediente
500 gr. morcovi netrataţi chimic
1 litru apă
1 litru zeamă de legume sau 1 litru de apă în care s-au fiert 3 gr. de sare
Mod de preparare
Morcovii curăţaţi de coajă se mărunţesc în mixer, după care se pun la fiert într-un litru de apă, lăsându-se astfel, o oră – o oră şi jumătate, până când lichidul scade la 300 ml.
Se pasează totul şi se amestecă cu zeama de legume.
Mod de administrare
Supa se va administra copilului (cu vârsta de peste 6 luni) chiar de la debutul diareei – câte o lingură, de mai multe ori pe zi, în funcţie de cât vrea să mănânce cel mic.
Pentru a fi proaspătă, se fierbe zilnic, tratamentul durând câteva zile.
Ce face ca supa să fie atât de eficientă
Secretul constă în timpul mai lung de fierbere a supei, în acest mod, el permiţând eliberarea moleculelor eficiente.
Vorbim, aici, despre cele mai mici molecule de zahăr, asemănătoare cu receptorii intestinali. Ca atare, agenţii patogeni se vor fixa pe moleculele de zahăr, lăsând pereţii intestinali ‘’liberi’’, şi fiind eliminaţi împreună cu fecalele.
Şi pentru că sezonul rece este abia la început, următoarea reţetă de sirop este recomandată pentru combaterea tusei la copii:
Sirop de ceapă împotriva tusei uscate sau persistente
Siropul de ceapă este adorat de cei mici, cei care l-au testat fiind extrem de mulţumiţi de eficienţa sa în tratarea tusei uscate iritante.
Ingrediente
O ceapă mică (bio)
2 linguri miere de albine
1 borcan cu capac
Mod de preparare
Ceapa tăiată cât mai mărunt se pune în borcanul curat şi gol, peste ea turnându-se imediat mierea. Borcanul se închide şi el imediat, lăsându-l să stea astfel preţ de câteva minute.
Atenţie! Ingredientele nu se vor amesteca în borcan şi vor fi puse exact în ordinea descrisă: prima dată ceapa şi apoi mierea.
Mod de administrare
După aproximativ 20 de minute, la suprafaţa compoziției va putea fi observată zeama, care va fi administrată (o lingură) copilului, de câteva ori pe zi, pentru calmarea tusei.
Pentru că siropul contra tusei se prepară uşor şi repede, nu va fi niciodată pregătit în cantităţi mari, ci doar cât este necesar pentru o singură zi. Astfel, el va fi mereu proaspăt, îşi va păstra eficienţa şi totodată, gustul.
Siropul de ceapă contra tusei poate fi administrat copiilor începând de la 1 an.