Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

ROZMARINUL ne ajută să trecem cu bine peste ultima lună a iernii

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este una dintre cele mai eficiente plante aromate, folosită deopotrivă ca aliment și medicament.

Frunzele plantei conțin, în principal, un ulei volatil, bogat în borneol, camfor, eucaliptol, precum și flavonozide, acid rozmarinic și un alcaloid, rozmaricină.

Ultima lună a iernii e cel mai greu de îndurat (vlăguială, depresie, etc). Rozmarinul are efect tonic, dând energie și luptând cu bolile.

Rozmarinul ajută sistemul imunitar să lupte cu germenii unui potențial guturai sau gripe, care în timpul primăverii lovesc din plin.

Frunzele de rozmarin uscate se macină fin, într-o râşniță de cafea. Se păstrează în vase închise ermetic, pentru a nu-și pierde aroma. Pulberea astfel obținută ne poate ajuta să trecem ușor iarna.

Instabilitate emoțională 

Instabilitatea emoțională este strâns legată de instabilitatea meteorologică. Rozmarinul are efecte psiho­stabilizante puternice, fără ȋnsă a induce acea stare ușor euforică.

Pentru aceasta, se ia pe stomacul gol câte 1 linguriță de rozmarin măruntit (care se ține sub limbă 15 minute înainte de a fi înghițit).

Hipotensiune, stabilizarea tensiunii arteriale

Contra hipotensiunii și pentru stabilizarea tensiunii arteriale, se iau 2-3 lingurițe de pulbere de rozmarin pe zi, pe stomacul gol.

O cură va dura minimum 14 zile, rozmarinul luându-se în trei reprize: dimineața, la prânz și seara.

Astenie și stare de slăbiciune

Împotriva asteniei și stării de slăbiciune, se prepară o tinctură din 10-15 linguri de rozmarin, 1 pahar de alcool rafinat și 1 pahar de apă.

Ingredientele se amestecă bine și se lasă la macerat vreme de 10 zile, după care se strecoară. Preparatul  obținut se păstrează în sticluțe bine închise, care se țin la loc întunecos.

Se ia câte 1 linguriță de 3-4 ori pe zi, pe nemâncate.

Paralizie facială

La 1 pahar de apă călduță se adaugă 4-5 linguri de tinctură de rozmarin. Contra paraliziei faciale se pun comprese cu această apă.

Eficiența crește foarte mult dacă se adaugă în apă și 10 picături de ulei de cedru (se găseşte în magazinele naturiste).

Ȋntărirea memoriei

Începerea curei cu rozmarin în acest sezon, când anumite procese de degradare a memoriei sunt accelerate, este extrem de benefică.

Se ia, dimineața și seara, 1 linguriță de tinctură de rozmarin (preparată după rețeta prezentată mai sus)diluată într-un pahar de apă, pe stomacul gol. Cura durează 4 luni.

Riduri, ten ofilit

Împotriva ridurilor și a ofilirii tenului se pun cataplasme din 2 linguri de rozmarin mărunțit, amestecat cu apă călduță și învelit apoi în tifon.

Chipul va căpăta vigoare și strălucire și va deveni invulnerabil la capriciile vremii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *