Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

PRUNELE au o acţiune ANTITUMORALĂ foarte intensă – doza care blochează dezvoltarea tumorilor

Cu toţii ştim că prunele conţin o gamă largă de substanţe cu efect laxativ, cu rol important în detoxifierea colonului şi contra constipaţiei.

Mai puţin cunoscut este faptul că prunele au o acţiune antitumorală foarte intensă, care le fac să se situeze printre cele mai bune remedii contra „maladiei secolului”.

Blochează dezvoltarea tumorilor şi le fac să intre în remisie

Într-un studiu foarte complex, finalizat la „AgriLife Research Center”, un institut de cercetări din Texas, Statele Unite, s-a testat potenţialul antitumoral a peste 100 de fructe, ‘’colectate’’de peste tot în lume.

Prin testele făcute în laborator, extractele de prune au dovedit o acţiune antitumorală foarte intensă.

Conform studiilor biochimistului român Ion Brad, acţiunea antitumorală a prunelor s-ar datora, între altele, conţinutului foarte ridicat de acid malic şi a conţinutului foarte scăzut de acid citric  – cei doi acizi organici sunt în proporţie de 20:1 – din aceste fructe. Pe lângă acestea, prunele mai conţin alte şapte substanţe anticancerigene extrem de puternice.

Previn câteva zeci de forme de cancer

În urma studiilor făcute de un colectiv de cercetători japonezi, condus de dr. N. Nakatani, s-a ajuns la concluzia că acizii clorogenic şi neoclorogenic din aceste fructe blochează dezvoltarea tumorilor şi le fac să intre în remisie.

prune
Prunele cu coaja au actiune antitumorala intensa

Potrivit studiilor existente, cu ajutorul curelor cu prune se pot preveni sau combate câteva zeci de forme de cancer. Iată doar câteva dintre ele:

  • Cancerul de colon
  • Cancer la prostată
  • Cancerul pulmonar, cancerul bucal
  • Adjuvant în cancerul la sân (adjuvant valoros nu doar contra tumorilor maligne la sân, ci şi a celor localizate la uter, ovare, testicule).

Cum se ţine cura cu prune

Pentru ca prunele să îşi exrcite acţiunea antitumorală, este esenţială administrarea corectă a dozei.

Specialiştii recomandă să se consume, zilnic, 400 – 600 de grame de prune, în mai multe reprize, cu aproximativ 15 minute înaintea meselor principale. Foarte important este ca fructele să fie consumate cu tot cu pieliţa închisă la culoare, care – din punct de vedere terapeutic – este cea mai valoroasă.

Pentru prevenirea cancerului, o cură cu prune durează minimum 14 zile.

Precauţii

Deşi efectele adverse al consumului de prune sunt foarte rare şi reduse ca intensitate, ele apar sub forma unor deranjamente digestive: diaree, balonare, uşoare colici abdominale. Persoanele cu un sistem digestiv sensibil pot lua cărbune medicinal şi plante aromatice, precum chimenul, anasonul, feniculul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *