Orezul roşu are proprietăţi nutritive de excepţie, fiind foarte bogat în vitamine şi antioxidanţi.
Este un orez integral, neprelucrat, cu o coajă exterioară roşie, şi se deosebeşte de alte tipuri de orez prin conţinutul de lignani – un grup de compuşi chimici cu rol esenţial în toate procesele organismului.
Unde se găseşte
Orezul roşu se găseşte în supermarkerturi sau în magazinele cu profil naturist. Orezul roşu de cea mai bună calitate este cel provenit din sudul Franţei, regiunea Camargue.
Cum se consumă
Orezul roşu nu conţine gluten, are un gust de nucă şi o textură uşor elastică la mestecat. Se consumă fiert, în diverse preparate. În timpul fierberii, apa devine roşie, ca şi toate legumele care fierb împreună cu acesta.
Înlocuieşte orezul integral sau negru, fiind consumat în salate, supe, budinci, piureuri şi alte mâncăruri.
- La o parte orez roşu se adaugă două părţi apă. Acoperiţi oala când începe să fiarbă apă. Reduceţi focul la mediu şi amestecaţi până ce orezul este gata. Timpul de pregătire este de aproximativ 35 de minute.
Ce substanţe nutritive conţine
Prin prezenţa vitaminei E şi a antioxidanţilor, orezul roşu reprezintă un aport nutritiv de excepţie.
De asemenea, este o sursă foarte bună de magneziu, mangan, fier şi zinc – minerale ce luptă împotriva radicalilor liberi şi întăresc sistemul imunitar.
Orezul roşu mai conţine proteine, precum şi fibre şi carbohidraţi complecşi cu rol deosebit de important asupra stării generale de sănătate.
Totodată, este un aliment care contribuie la scăderea nivelului colesterolului, datorită ingredientului activ monacolin K – acesta ţine sub control acţiunea unei enzime-cheie din ficat, responsabilă cu producerea colesterolului.
Beneficiile consumului de orez roşu
- Întăreşte sistemul imunitar
- Protejează organismul de acţiunea nocivă a radicalilor liberi
- Tratează şi previne problemele digestive
- Poate fi integrat în dietele de slăbit, facilitând procesul digestiv
- Reglează nivelul de zahăr din sânge
- Reduce colesterolul ‘’rău’’
- Menţine sănătatea vaselor de sânge
- Previne bolile cardiovasculare
- Previne apariţia cancerului
- Reglează nivelul hormonal
- Oferă energie, fiind ideal şi pentru copii.
Un studiu de opt săptămâni, efectuat de cercetătorii americani din domeniul nutriţiei, a arătat că prin consumul unui supliment pe bază de orez roşu, s-a redus nivelulul trigliceridelor cu 36, 5% şi a colesterolului ‘’rău’’ cu 23%.