Studii în rândul bolnavilor de artrită au dovedit efectul antiinflamator al măceşelor.
Fructele de măceş (Fructus cynosbati) se remarcă prin conţinutul ridicat în vitamina C, care alături de vitaminele A, B1, B2, PP, vitamina K, pigmenţi carotenoidici, flavonici şi săruri minerale, formează o polivitamină naturală de excepţie.
Pulberea de măceşe – cum se obţine
Fructele uscate de măceş se macină foarte fin cu râşnița electrică. După măcinare, seminţele (sunt foarte dure) vor rămâne întregi, iar pulpa se va transforma într-o pulbere fină.
Pentru a le separa, se face o cernere printr-o sită deasă. Pulberea fină astfel obţinută se păstrează în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 15 zile.
Găsim pulbere de măceşe gata preparată în magazinele de tip Plafar: pulberea de fruct fără sâmburi.
Măceşele pot vindeca durerile de artrită
Într-un studiu danez, făcut pe 112 persoane bolnave cu artrită reumatoidă şi osteoartrită, pacienţilor li s-au administrat oral câte 5 grame de măceşe pe zi, timp de 90 de zile.
La sfârşitul tratamentului, cercetătorii au constatat că la 66% dintre pacienţii trataţi cu măceşe, durerile reumatice se diminuaseră considerabil, în timp la alţii dispăruseră complet.
În plus, toţi pacienţii care au scăpat sau au diminuat considerabil durerea în urma tratamentului cu măceşe au experimentat şi o îmbunătăţire a mobilităţii articulaţiilor afectate de reumatism.
Au efect antiinflamator
Medicii din Germania şi din Danemarca au făcut numeroase cercetări de acest tip, toate confirmând efectul antiinflamator al măceşelor.
În prezent, în țări ca Germania, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, reumatologii aleg măceşele ca o opţiune de tratament tot mai serioasă, aceştia ajungând chiar să recomande aceste fructe terapeutice în locul clasicelor antiinflamatoare de sinteză, cu nenumăratele lor efecte adverse.
Cura cu măceşe
♣ Contra artritei reumatoide, osteoartritei, se iau câte 5 g de pulbere din măceşe pe zi, pe stomacul gol (cu puţină miere, sirop sau suc natural), timp de 90 de zile.
♣ Prin conţinutul ridicat în vitamina C, măceşele întăresc aparatul osteo-articular. Se ia câte o jumătate de linguriţă, de 3 ori pe zi, după mese, ca adjuvant în:
- artroze
- spondiloze
- coxartroze.
multumesc am luat in considerare beneficiile si efectul administrarii indelungate a pulberii de macese