Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Macerat de PROPOLIS, USTUROI şi MIERE – elixir pentru o gamă largă de afecţiuni

Un remediu din vechea medicină chinezească, folosit pentru o gamă largă de afecţiuni, este maceratul de propolis, usturoi şi miere de albine.

Usturoiul, propolisul şi mierea de albine sunt trei ingrediente recunoscute pentru proprietăţile terapeutice deosebite asupra sănătăţii.

Pentru această reţetă chinezească s-a încercat o fundamentare ştiinţifică, după ce, în prealabil, au fost demonstrate efectele sale cu totul deosebite în tratamentul diferitelor boli endocrine şi cardiovasculare.

Macerat de propolis, usturoi şi miere – Reţetă

Prepararea maceratului presupune mai multe faze:

Prima etapă: se prepară tinctura de usturoi de 60%

Se dau prin maşina de tocat 600 gr. usturoi, peste care se toarnă 1 litru de alcool de 90-95 de grade. Se lasă totul la macerat, timp de o săptămână, într-un recipient din sticlă, închis ermetic. Conţinutul se agită zilnic. Se foloseşte apoi doar lichidul curat, de după decantare.

A doua etapă: se prepară tinctura de propolis

Într-un vas se adaugă 100 ml. alcool de peste 80 de grade şi 20 gr. propolis. Conţinutul se încălzeşte la o temperatură care să nu depăşească 30-35 de grade Celsius, amestecând bine. Procedura se repetă zilinic, timp de o săptămână, după care amestecul se lasă la decantat şi se alege doar lichidul curat.

A treia etapă: combinarea celor trei ingrediente

În cea de-a treia etapă, se amestecă bine ingredientele, în următoarele proporţii: 62% tinctură de usturoi, 32% miere de salcâm (conţine o cantitate mare de flavonoide, cu acţiune hipotensivă şi diuretică) şi 6% tinctură de propolis.

Acest preparat se foloseşte în special pentru tratarea aterosclerozei.

propolis usturoi miere
Usturoi, miere si propolis – panaceu valoros

Pentru a diferenţia acest elixir în raport cu alte afecţiuni ce se doresc a fi tratate, în compoziţia sa pot fi adăugate alte tincturi de plante medicinale – obţinute tot cu alcool etilic de 90-95 grade:

• hipertensiune arterială – tinctură 10% din flori şi frunze de păducel, talpa-gâştei şi frunze de mesteacăn, în părţi egale; adăugarea acestei tincturi în preparatul de bază se face în proporţie de 10%;

• cardiopatie ischemică şi arterită – tinctură 10% din flori şi frunze de păducel şi coajă de salcie, în părţi egale, care se adaugă 10% în remediul de bază;

• insuficienţă cardiacă – tinctură 10% din frunze de lăcrămioare sau ruşcuţă de primăvară, adăugată 20% în preparatul de bază;

• astm bronşic şi emfizem pulmonar – tinctură 10% din isop, unguraş, cimbru de cultură şi frunze de mătrăgună sau laur vulgar, în părţi egale, adăugate remediului de bază în proporţie de 30%;

• hemoroizi, varice şi flebită – tinctură 10% din scoarţă de castan sălbatic, flori de coada-şoricelului şi muguri de plop negru, în părţi egale, adăugate maceratului în proporţie de 30%;

• insuficienţă tiroidiană – tinctură 10% din salată de mare sau seminţe de schinduf, combinată cu tinctură de iod 1%, câte 10 picături la fiecare linguriţă de seminţe, care se adaugă preparatului de bază în proporţie de 40%.

Mod de administrare

Maceratul de usturoi, miere şi propolis, ca de altfel, remediile obţinute pe baza acestuia şi diferențiate în raport cu alte afecţiuni, se administrează sub formă de picături diluate în 100 ml. ceai medicinal sau apă, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor principale sau între mese, după următoarea schemă:

schema

După cum se poate observa, în a 11-a zi de la începerea curei, se administrează o doză şoc de 25 de picături, de 3 ori pe zi, apoi tratamentul se continuă potrivit schemei primelor 11 zile, pe o perioadă de 1-2 luni.

După o pauză de 1-2 luni, cura se poate relua.

Reguli de urmat:

În timpul curei se elimină din alimentaţie carnea, grăsimile, brânzeturile fermentate, afumăturile, conservele din comerţ, ouăle, alcoolul şi, pe cât posibil, cafeaua.

Se vor consuma, în schimb, mai multe ceaiuri medicinale diuretice şi depurative, borş de tărâţe (de casă), legume şi fructe crude, sucuri proaspete de legume şi fructe, zeamă de compot.

Contraindicaţii

Cura este contraindicată persoanelor care suferă de hipotensiune, gastrită, enterită, colită de fermentaţie, boli pulmonare însoţite de tuse seacă, femeilor însărcinate şi care alăptează. Cei care urmează să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale nu vor consuma usturoi cu 10 zile înainte de operaţie (încetineşte cicatrizarea).

De asemenea, cura este contraindicată persoanelor care urmează tratamente pentru HIV/SIDA, celor cu alergie la produsele apicole, persoanelor diagnosticate cu tulburări hemoragice, afecţiuni digestive, stomacale, celor cărora le este contraindicat consumul de alcool.

Usturoiul poate interacţiona cu medicamente precum: Isoniazid, cele care conţin nevirapin, delavirdin şi efavirenz, Saquinavir, cu medicamente metabolizate de ficat (medicamente metabolizate de citocromul P450 2E1-substrat CYP2E1), medicamente metabolizate de ficat (medicamente metabolizate de citocromul P450 3A4-substrat CYP3A4), Warfarină, medicamente anticoagulante sau medicamente-antitrombocite, Ciclosporină, Anticoncepţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *