Încă din cele mai vechi timpuri, rozmarinul (Rosmarinus officinalis) a fost considerat un elixir al tinereţii, proprietăţile sale de stimulare a corticosuprarenalelor acţionând împotriva proceselor de îmbătrânire.
Parfumul de rozmarin împrospătează simţurile şi îmbunătăţeşte concentrarea, în timp ce substanţele active prezente în frunze activează circulaţia sângelui şi stimulează digestia.
Compoziţie şi acţiune
Cu un parfum puternic şi intensiv, rozmarinul fortifică organismele anemice, oferind un plus de energie şi de optimism.
Principalele substanţe active prezente în frunzele de rozmarin sunt uleiurile eterice, care conţin îndeosebi cineol, borneol, camfor şi tananţi. Din frunzele de rozmarin nu lipsesc flavonoidele libere, glexozidatele, triterpenele şi steroizii.
Toată această colecţie de substanţe active conferă plantei numeroase proprietăţi terapeutice: îmbunătăţeşte concentrarea, înviorează mintea, activează circulaţia sângelui, stimulează digestia şi nu numai.
Pulberea de rozmarin
Pulberea de rozmarin se obţine prin măcinarea fină a frunzelor (şi florilor uscate).
Pentru a nu-şi pierde aroma, pulberea de rozmarin se păstrează în recipiente închise ermetic.
Administrare
Se administrează sublingual, câte 1 gram de pulbere, de 4 ori pe zi, pe o perioadă de minimum 2 săptămâni.
Stimulează digestia
Rozmarinul poate fi folosit cu succes în bolile aparatului digestiv. Tratează gastrita, infecţiile gastro – intestinale, calmând tulburările de stomac şi de intestine (colite), în cazul indigestiilor provocate de stres.
Prin acţiunea sa coleretică, rozmarinul măreşte de 1,5 – 2 ori cantitatea de bilă secretată – favorizează secreţia bilei – prin funcţionarea optimă a ficatului asigurându-se o bună digestie şi evitându-se, astfel, apariţia unor afecţiuni hepatice, precum icter, ascită, dischinezie biliară, colecistite cronice, hepatite virale şi insuficiență hepatică.
Cura cu pulbere de rozmarin accelerează tranzitul intestinal leneş, eliminând, astfel, atoniile gastrice, balonările, aerofagia, râgâielile şi gazele.
Tratează hipotensiunea
În cazul afecţiunilor cardiovasculare, rozmarinul stimulează activitatea inimii slăbite şi dureroase, tratând hipotensiunea arterială (tensiunea scăzută), reglând ritmul cardiac cu eliminarea palpitaţiilor şi extrasistolelor provocate de stările nevrotice.
Activează circulaţia sângelui
Prin curăţirea vaselor sanguine şi a evitării rigidizării pereţilor vasculari, rozmarinul intervine cu succes în cardiopatia ischemică dureroasă, precum şi în angina pectorală, prevenind aterosleroza coronariană.
Conţinutul ridicat de flavonoide intensifică circulaţia sângelui la nivel periferic şi la creier, prevenind arteritele, trombozele, scleroza cerebrală, edemele cardiace cu umflarea gleznelor, senzaţia de sufocare sau cea de răcire a mâinilor şi picioarelor (chiar şi în anotimpurile calde).
Reglează sistemul nervos
Rozmarinul stimulează memoria şi capacitatea de concentrare, fiind un neegalat tămăduitor al sistemului nervos.
Combate insomnia, stările de nervozitate, angoasele, vertijele, migrenele de origine nervoasă, durerile de cap, depresia psihică şi anxietatea.
Adjuvant în bolile osoase
Rozmarinul îmbunătăţeşte circulaţia, fiind astfel util în durerile musculare din urma eforturilor intense.
Totodată, alină suferinţele în bolile osoase, precum reumatismul cardioarticular şi degenerativ, poliartrozele, durerile articulare şi musculare. Aceleaşi efecte benefice au fost constatate şi în cazul nevralgiilor, contuziilor, luxațiilor articulare sau sciatică.
Elimină toxinele din organism
Graţie proprietăţilor diuretice, rozmarinul intervine benefic în litiază renală, colici nefritice, edeme renale, retenţie urinară. Mai mult, prin stimularea secretiei renale, planta neutralizează toxinele, eliminându-le din ficat, înainte ca acestea să provoace daune grave.
Prin declanşarea enzimelor hepatice de detoxifiere, rozmarinul stimulează funcţiile ficatului, făcându-l să lucreze mai bine, ceea ce oferă organismului un plus de sănătatea şi energie.
Contraindicaţii
Preparatele pe bază de rozmarin sunt contraindicate persoanelor cu tendinţă spre hipertensiune arterială, celor cu menstre prea abundente, femeilor însărcinate, femeilor care alăptează şi persoanelor care suferă de epilepsie.
Cunosc și folosesc.Este foarte bun rozmarinul și în plus un condiment excelent.