Calciul este necesar pentru regenerarea sistemului osos, dinţilor, pentru construcţia celulelor, pentru forma corpului uman, bătăile inimii şi nu numai.
Aproximativ 99% din calciul aflat în corpul uman este folosit pentru construcţia oaselor şi a dinţilor.
Calciul, un mineral esenţial
Calciul este esenţial pentru echilibrarea secreției unor hormoni, pentru bătăile regulate ale inimii, pentru transmisia comenzilor către muşchi sau pentru coagularea sângelui.
În absenţa calciului nu am putea respira, iar pancreasul nu ar putea echilibra glicemia, în timp ce sistemul nervos ar fi incapabil de a regla tensiunea arterială.
În urma studiilor realizate de numeroase echipe de specialişti, au fost identificate principalele surse de calciu organic (mult mai eficient decât cel de sinteză):
Calciul organic din lapte
Laptele de capră, iaurtul, chefirul, brânza de vaci sau smântâna sunt o bună sursă de calciu organic.
În privinţa laptelui, există o adevărată controversă între nutriţionişti. Partizanii laptelui susţin că în doar 3-4 pahare de lapte se află întreaga cantitate de calciu necesară pentru o zi, precum şi faptul că organismul uman este programat genetic să îşi extragă încă din pruncie acest mineral din lapte.
Pe de altă parte, cei care susţin calciul extras din vegetale afirmă că laptele pasteurizat, omogenizat şi modificat este sărac în calciu asimilabil.
Ȋn realitate, laptele este o sursă de calciu valabilă, însă capacitatea de a extrage acest mineral este mult mai bună în cazul copiilor, scăzând cu înaintarea în vârstă. Cu toate acestea, chefirul este o bună sursă de calciu organic, putând fi consumat la orice vârstă.
Calciul organic din fructe şi seminţe
Cele mai bune surse naturale de calciu sunt seminţele de susan, urmate de făina din semințe de floarea-soarelui şi seminţele de in. Important de menţionat este şi faptul că seminţele de susan negre au o aromă mult mai intensă decât cele deschise la culoare, şi conţin 50-60% mai mult calciu decât cele albe.
Cele mai mari cantităţi de calciu prezente în fructe se regăsesc în măceşe, migdale, alune de pădure, smochine uscate, nuci şi fistic.
Calciul din leguminoase şi verdeţuri
Următoarele surse de calciu sunt ordonate descrescător în ceea ce priveşte conţinutul acestui mineral: frunze de pătrunjel, boabe şi făină de soia, tofu (brânză de soia), tije şi frunze de păpădie, arpagic, boabe uscate de năut, fasole albă, hrean, broccoli, ţelină, gulii, spanac.
Calciul din algele calcaroase
Algele calcaroase (Lithothamnium calcareum) sunt o sursă vegetală ideală de calciu. Aceste alge roşii, prezente în mările reci ale planetei, conţin cantităţi imense de calciu, de unde şi denumirea de ‘’alge calcaroase’’.
Acestea conţin 34% calciu de origine vegetală, capacitatea de absorbţie în organism fiind de 96%. Pe lângă faptul că aceste alge sunt o excelentă sursă de calciu, ele mai conţin magneziu, fosfor, sulf, fier şi microelemente (iod, seleniu, zinc, cobalt, cupru, crom, etc.), acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi (Omega 3), aproape toate vitaminele, proteină integrală şi antioxidanţi din grupa carotenoidelor şi beta-carotidelor.
Extractul din aceste alge calcaroase influenţează pozitiv digestia şi echilibrul hormonal, contribuind la vindecarea afecţiunilor produse de deficitul sau de perturbarea metabolismului acestui element.
Pentru efectele scontate, administrarea calciului organic va fi obligatoriu însoţită de un regim vegetarian cu foarte legume şi zarzavaturi proaspete, consumate ca atare sau sub formă de salată, iar tratamentul va dura minimum 9 luni.
Administrare
Se iau câte 4 gr. de calciu organic pe zi, pe stomacul gol, în cure de 90 de zile. După o cură, se face o pauză de 2-4 săptămâni, după care administrarea se reia.