Deşi, în condiţii normale, organismul este înzestrat cu capacitatea de a se curăţa singur, de cele mai multe ori, stresul, lipsa exerciţiilor fizice, constipaţia, stilul de viaţă nesănătos şi creşterea toxinelor din mediu îşi pot pune amprenta asupra sănătăţii.
Periodic, organismul are nevoie de o detoxifiere pentru eliminarea cantităţii de toxine acumulată, ce poate afecta funcţiile plămânilor, colonului, ficatului, rinichilor şi a pielii.
Deşi toxinele nu pot fi evitate în totalitate, corpul trebuie ajutat să le elimine cât mai uşor cu putinţă, iar una dintre cele mai comode modalităţi pentru a face curăţenie în organism constă în curele cu ceaiuri naturale din plante, consumate fără zahăr sau alte adaosuri (precum mierea).
Cura cu ceai verde
Ceaiul verde, considerat elixirul sănătăţii, stimulează producţia unor enzime cu rol important în detoxifierea organismului. Astfel, compuşii toxici din alimente, apă, aer sau diverse cosmetice sunt eliminate cu ajutorul acestor enzime. Este bogat în antioxidanţi cunoscuţi sub denumirea de catechine, foarte benefici pentru îmbunătăţirea funcţiei hepatice.
Preparare: o linguriţă rasă de plantă se lasă la macerat în 200 ml. apă (o cană), la temperatura camerei, până dimineaţa, când se filtrează; extractul obţinut la rece se pune deoparte, iar planta se opăreşte cu încă o cană de apă fierbinte, se lasă la infuzat timp de 20 de minute, după care se strecoară; la final, cele 2 extracte se combină.
Administrare: se consumă 3 ceşti de ceai verde pe zi, în cură de o lună.
Cura cu ceai de urzică
Datorită conţinutului important de vitamine, minerale şi acizi esenţiali, urzica ajută la curăţarea sângelui, a ficatului şi a rinichilor. Întrucât în compoziţia sa se regăsesc cantităţi importante de potasiu, fier şi magneziu, urzica poate fi considerată, aşadar, un remineralizant excelent.
Preparare: o linguriţă cu vârf de plantă proaspătă se opăreşte cu 1/4 l apă în clocot şi se lasă la infuzat timp de 2 minute, spoi se strecoară.
Administrare: se administrează 3 ceşti pe zi – prima se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de masă, iar alte 2 ceşti se consumă peste zi. Cura de detoxifiere cu ceai de urzici durează 4 săptămâni.
Cura cu ceai de busuioc
Tonic şi energizant, foarte potrivit pentru perioada schimbării de anotimpuri, busuiocul previne sau alungă căderile de energie vitală, intelectuală sau sufletească. Mai mult decât atât, planta conţine uleiuri esenţiale, taninuri şi vitamine care ajută la detoxifierea organismului.
Preparare: 2 – 3 linguriţe de frunze şi flori de busuioc mărunţite se lasă la înmuiat într-o jumătate de cană de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul obţinut se pune deoparte, urmând ca planta rămasă după filtrare să se opărească cu încă o jumătate de cană de apă fierbinte, timp de 20 de minute, după care se lasă la răcit şi se filtrează; la final, cele 2 extracte se combină.
Administrare: pentru detoxifiererea organismului, se administrează 3 căni de ceai de busuioc pe zi, cu un sfert de oră înainte de masă, pe o perioadă de 30 de zile.
Cura cu ceai din flori de salcâm
Florile de salcâm au efecte anti – acide şi calmante gastrice, acţionând, totodată, la nivelul sistemului nervos central şi reducând răspunsul organismului la stările de stres psihic.
Preparare: peste o linguriţă de flori de salcâm uscate se toarnă 200 ml. apă fierbinte; se acoperă, se lasă la infuzat timp de 10 minute, după care se strecoară.
Administrare: se administrează o cană de ceai din flori de salcâm, zilnic, timp de o lună.