Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Ceai puternic DETOXIFIANT pentru întreg corpul

Periodic, organismul are nevoie de un repaos pentru a putea da iar randament și a ne susține în lupta cu stresul cotidian.

Există pe piață numeroase mixuri și medicamente care ajută la detoxifierea organismului, însă cea mai recomandată soluție, pe lângă alimentația bogată în fructe și legume, neprocesate termic, constă în prepararea și administrarea ceaiurilor din plante naturale.

Ceaiurile preparate în casă sunt o soluție ieftină și la îndemână atunci când vrem să mai scăpăm organismul de toxinele acumulate.

Pentru prepararea unui ceai detoxifiant se aleg doar plantele bio, organice, provenite din surse sigure, și care se pot găsi cu ușurință în magazinele naturiste.

Ceai detoxifiant

Ajută la detoxifierea organismului prin curățarea vezicii biliare și a ficatului, stimulează transpirația și ajută diureza, îmbunătățește circulația sanguină și stimulează sistemul imunitar.

Este bogat în antioxidanți, vitamine și minerale, favorizează detoxifierea și apără organismul în fața agenților patogeni, ajută la detoxifierea intestinală.

Ingrediente 

  • 4 linguri de frunze de păpădie (Taraxacum officinalis)
  • 3 linguri de rădăcină de păpădie (Taraxacum officinalis)
  • 2 linguri de rădăcină de brusture (Arctium lappa)
  • 3 linguri de semințe de armurariu (Silybum marianum)
  • 4 linguri de coada – calului (Equisetum arvense)
  • 5 linguri de trifoi roșu (Trifolium pretense)
  • 2 linguri de rocoină (Stellaria media)
  • 2 linguri rădăcină de angelică (Angelica archangelica)
  • 3 linguri de coada – șoricelului (Achillea millefolium)
  • 5 linguri de frunze de urzică (Urtica dioica)
  • 4 linguri de pătlagină ((Plantago major/media/lanceolata)

Mod de preparare

Se amestecă toate plantele într-un borcan care se poate închide ermetic. Se iau 2 lingurițe de amestec de plante și se adaugă într-o cană de apă clocotită (250 ml.).

Se acoperă recipientul, iar conținutul se lasă la infuzat timp de 10 minute, după care se filtrează. Cel mai bine este ca ceaiul să fie preparat într-un recipient nemetalic.

Mod de administrare

Se consumă 1 cană pe zi, timp de 3 zile (între mese), apoi 2 căni pe zi timp de 1 săptămână (între mese), apoi câte 2-3 căni pe zi, pană la epuizarea amestecului de plante.

Deși gustul nu este unul prea plăcut, ceaiul nu se ȋndulceşte. Astfel, putem profita la maximum de efectele sale. În timpul curei se consumă și foarte multă apă, pentru a ajuta organismul să scoată toate toxinele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *