Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Cât de sănătos este consumul APEI cu SARE, pe stomacul gol?

Apa sărată este o băutură cu beneficii uimitoare pentru organism, iar consumată regulat, aceasta se poate transforma cu adevărat într-un preţios elixir pentru sănătate.

Apa plată cu sare, consumată dimineaţa, aduce numeroase beneficii pentru sănătate, efectele pozitive apărând după doar câteva zile de tratament.

Cura cu apă sărată

Se încălzeşte uşor 1 litru de apă, adăugând în el 2 linguri de sare de mare, pură, neprocesată. Se amestecă până la dizolvarea completă.

Apa cu sare astfel preparată se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, câte 1 pahar, la intervale scurte de timp. După administrarea apei, se stă întins pe partea dreaptă, timp de 30 de minute. Procedeul se urmează  timp de o săptămână.

O astfel de cură poate fi urmată o dată la 6 luni.

Detoxifică organismul

Apa cu sare este o băutură antibacteriană. Elimină toate bacteriile şi toxinele din corp. Trece prin sistemul digestiv şi descompune materiile fecale, care se elimină cu tot cu apă sărată, curăţând astfel colonul în mod natural.

Reglează digestia

În cazul constipaţiei, apa sărată este un tratament natural eficient şi mai sigur decât laxativele, fiind totodată o alternativă mai blândă şi mai eficientă la clismă, deoarece poate curăța întreg sistemul digestiv.

În stomac, sarea stimulează acidul clorhidric, favorizând producerea acestuia şi a unei enzime care digeră proteinele. Stimulează secreţia din tractului intestinal şi ficat, ajutând digestia. Prin consumul regulat de apă sărată se contribuie la reglarea tractului intestinal şi implicit, la creşterea absorbţiei de nutrienţi.

Calmează sistemul nervos

Sarea nerafinată conţine microminerale care calmează sistemul nervos şi combat insomniile. Prin consumul de sare se reduc adrenalina şi cortizolul, doi hormoni de stres periculoşi.

Cortizolul în exces sensibilizează reacţia creierului la durere, epuizează glandele suprarenale, creând o stare o oboseală cronică şi un somn neliniştit.

apa cu sare de mare
Apa sarata, laxativ natural

Îmbunătăţeşte sănătatea oaselor

Organismul foloseşte calciu şi alte minerale din oase pentru a funcţiona în parametri optimi şi pentru a neutraliza aciditatea din sânge.

Sarea pură este plină de minerale sănătoase naturale, are un efect de alcalinizare şi ajută la îmbunătăţirea sănătăţii oaselor.

Îngrijeşte pielea

Afecţiunile pielii provin întotdeauna din interiorul organismului, motiv pentru care, pe lângă aplicaţiile externe cu sare, este nevoie şi consumul de apă sărată.

Pentru a funcţiona corespunzător, pielea necesită la fel ca toate celelalte organe, un pH neutru. Datorită forţei sale de echilibrare şi neutralizare, sarea este în măsură să asigure o reglare optimă şi de durată a pielii.

Cine nu poate apela la curăţarea cu apă sărată

Este contraindicat să apeleze la curăţarea cu apă sărată persoanele cu hipertensiune, litiază renală, boli cardiovasculare, boli grave ale stomacului sau tractului intestinal.

De asemenea, pentru că scopul curei este acela de a curăța colonul, ceea ce se traduce prin inducerea diareei, care elimină şi lichidele în corp, este foarte important ca pe parcursul unei zile să se consume cel puţin 2 – 3 litri de apă curată. În caz  contrar, în organism se poate instala deshidratarea.

Un alt efect care ar trebui luat în considerare înainte de a apela la această metodă, constă în posibilitatea producerii unui dezechilibru electrolitic. Întrucât cantitatea de sare din apă este mare, rinichii vor munci în plus pentru a filtra lichidul. De asemenea, cantitatea mare de apă poate perturba electroliții din corp, ceea ce poate provoca tulburări de ritm cardiac, probleme cu muşchii sau confuzie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *