Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Amarantul – Proteina Completă Fără Gluten

millet

Considerat un adevărat rege al cerealelor, amarantul a fost cultivat de azteci încă de acum 8.000 de ani pentru proprietățile sale nutriționale de excepție.

Cu toate că frunzele amarantului sunt comestibile, acesta se referă, în fapt, la semințele plantei, care se prezintă sub aspectul unor mici bobițe, asemănătoare cu quinoa.

Compoziția nutrițională a plantei înalte de 2 metri, cu frunze late verzi și flori de un roșu aprins sau auriu, este una bogată în proteine. În plus, unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei pseudo-cereale este că nu conține gluten. 

health_amarant
Amarant – Planta

Cum se gătește amarantul?

Asemănător grâului, orezului sau ovăzului, amarantul se gătește prin fierbere, într-o cantitate generoasă de apă (6 căni de apă la 1 cană de amarant), timp de 20 de minute, după care se strecoară, se clăteşte și se consumă după preferințe.

Ce nutrienți conține amarantul?

Despre amarant se poate spune, fără îndoială, că reprezintă o proteină completă, având în alcătuire toți aminoacizii de care organismul are nevoie. Cereala reprezintă o explozie de proteine, fiind bogată în lizină, o proteină de înaltă calitate, indispensabilă pentru producerea de anticorpi și refacerea țesuturilor.

În amarant găsim toate cele 8 tipuri de aminoacizi, o sursă excepțională de acizi grași polinesaturaţi, calciu, fibre, magneziu, fosfor, mangan, fier, vitamina A, B6, K, C, acid folic și riboflavină. Important de reținut este și faptul că acel conținut bogat de proteine este dublat de coeficientul remarcabil de asimilare a acestuia în organismul uman.

Cum puteți consuma amarant

  • Amarant cu fructe, la micul dejun

De acum înainte, cerealele de dimineață le puteți înlocui cu amarantul, al cărui conținut nutritiv bogat și remarcabil aduce numeroase beneficii organismului. Alegeți să serviți o porție de sănătate la micul dejun, preparând o gustare astfel: adăugați o jumătate de ceașcă de amarant la o ceașcă și jumătate de apă și lăsați la fiert timp de 20 de minute, până când apa va fi absorbită în totalitate.

Se servește imediat după preparare, cu fructe, nuci, scorțișoară, miere. Lăsat prea mult timp să se răcească, va căpăta o consistenţă gelatinoasă, asemănătoare semințelor de chia înmuiate în apă.

Amarant – Cereala
  • Amarantul în supe

Consistenţa gelatinoasă recomandă amarantul ca un ingredient excelent pentru îngroșarea supelor de legume. Atunci când supa fierbe, adăugați 2-3 linguri de amarant.

  • Amarant în combinație cu orez brun

Puteți combina amarantul cu orezul brun. Adăugați un sfert de ceașcă de amarant și trei sferturi de ceașcă de orez brun (puteți opta pentru oricare altă cereală), și gătiți-le în modul în care obișnuiați și înainte.

Preparatul va fi însoțit de o aromă de nucă și va încânta papilele gustative cu consistența sa pufoasă și aerată (folosit în cantitate mică).

  • Floricele în miniatură

Amarantul poate fi considerat o variantă a floricelelor de popcorn în miniatură. Încingeți bine o tigaie, fără ulei, și adăugați o lingură de semințe de amarant. Acoperiți cu un capac, iar în momentul în care încep să sară, le veți mișca continuu.

Veți ști că sunt gata atunci când încetează să mai facă vreun zgomot. Pentru a nu se arde, acestea vor fi scoase rapid din tigaie și se vor servi după bunul plac.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *