Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Alegeţi cele mai bune măşti naturale cu FASOLE BOABE pentru un TEN perfect

Fasolea boabe este o adevărată comoară pentru sănătate, fie că o folosim în bucătărie sau pentru întreţinerea frumuseţii.

Preparatele cosmetice pe bază de fasole boabe îndepărtează celulele moarte, hidratează şi hrănesc pielea, lăsând tenul curat, fără riduri.

Combinate cu alte ingrediente, boabele de fasole promovează un ten catifelat şi hidratat, luptându-se cu afecţiunile pielii.

Pentru ten uscat – hidratează şi curăță

Se pasează 5 – 6 boabe de fasole albă fiartă, apoi se amestecă cu 1 linguriţă de ulei de măsline şi 1 linguriţă de suc de lămâie. Se aplică masca pe faţă şi se lasă să acţioneze aproximativ 20 de minute. Se clăteşte cu apă călduţă.

Pentru orice tip de ten – hrăneşte

O lingură de boabe de fasole roşii, fierte, se zdrobesc cu furculiţa, după care se amestecă bine cu 1 lingură de smântână, 1 lingură de făină de ovăz şi 1 linguriţă suc de lămâie. Masca se aplică pe faţă şi pe gât, pe pielea bine curăţată (se evită zona ochilor). Se lasă să acţioneze 30 de minute şi se spală cu apă caldă.

Mastile cu boabe de fasole rosii, potrivite pentru orice tip de ten

Pentru riduri – curăță şi previne

O lingură de mărar verde tocat se adaugă în 100 ml. apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 15 minute, apoi se strecoară. Din această infuzie se iau 2 linguri care se amestecă cu 2 linguri de fasole fiartă, zdrobită. Masca se aplică pe pielea curăţat. După 15 minute, se îndepărtează/se spală cu infuzia rămasă.

Mască – lifting

Două linguri de fasole fiartă bine se zdrobesc şi se se combină cu un amestec din 2 linguri de ulei de măsline şi 1  lingură de suc de lămâie proaspăt stors. Pasta fină se aplică pe pielea curăţată în prealabil şi se lasă să acţioneze timp de 20-25 de minute. Se îndepărtează cu apă caldă sau cu ceai de muşeţel.

Pentru decolteu şi gât

Fasolea albă se fierbe, se trecoară, iar lichidul se păstrează. Se iau 6 linguri de fasole zdrobită, care se amestecă cu  2 linguri sare de mare şi 2 linguri de ulei de măsline, de migdale sau de porumb.

Pe gâtul şi decolteul spălate şi şterse bine se aplică un strat subţire din pasta de fasole. Odată ce se usucă uşor, se mai aplică un strat. După 30 de minute, masca se îndepărtează cu lichidul/decoctul păstrat (la nevoie, se încălzeşte). Pielea se clăteşte cu apă caldă.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *