Rădăcina de păpădie (Radix taraxaci) se recoltează la sfârșit de iarnă și început de primăvară, ȋmpreună cu acea tulpină subterană care depozitează substanțele nutritive, numită rizom.
Recoltarea se face prin dezgropare cu cazmaua. Atât rădăcina, cât și frunzele de păpădie (Taraxacum officinale) conțin proteine vegetale, grăsimi, un complex important de carbohidrați, minerale precum calciu, fosfor, fier, magneziu și sodiu.
Rădăcina de păpădie are un gust amar extrem de puternic, care trezește la viață funcțiile digestive, de asimilare și de excreție.
Ea este folosită mai ales la sfârșit de iarnă și început de primăvară, ca detoxifiant.
De altfel, efectul detoxifiant al păpădiei catalizează toate procesele de eliminare a toxinelor și a reziduurilor de metabolism din organism.
Rădăcina de păpădie bună pentru colon
Seva din rădăcinile de păpădie este printre cele mai bune laxative din lume.
Substanțele amare din rădăcina de păpădie stimulează peristaltismul intestinal, ceea ce înseamnă că sunt un prețios antidot contra constipației atone, ce apare extrem de frecvent la persoanele sedentare.
În același timp, anumite zaharuri complexe din sevă stimulează proliferarea așa-numitelor ‘’bacterii prietenoase’’ în colon, ajutând la eliminarea candidozelor digestive, dar și a balonării și crampelor abdominale.
Totodată, rădăcina de păpădie regularizează activitatea intestinului gros, ajutând la eliminarea sindromului colonului iritabil.
Băutură de păpădie, pentru colon
Se spală bine (cu periuța) de pămant 1 rădăcină proaspătă de păpădie, care apoi se taie mărunt și se pune într-un blender, ȋmpreună cu un pahar de apă.
Se mixează rădăcina de păpădie ȋmpreună cu apa timp de 2 minute. Băutura rezultată se consumă pe stomacul gol, dimineață.
Observație
Rădăcinile de păpădie proaspete se pot păstra la frigider, într-o pungă de plastic, până la 10 zile (păstrându-se, astfel, continuitatea tratamentului).
Precauții, contraindicații
La unele persoane, preparatele pe bază de păpădie pot provoca aciditate gastrică și arsuri.
Persoanele cu probeleme renale, disfuncții ale vezicii biliare sau calculi biliari sunt sfătuite să solicite părerea unui specialist înainte de a începe să consume păpădie sau produse ce au la bază păpădia.
Pentru că acționează ca un diuretic, preparatele pe bază de păpădie pot accelera eliminarea unor medicamente din organism, în cazul în care se urmează un tratament medicamentos.
Persoanele alergice la musețel, crizanteme, gălbenele, coada-șoricelului, margarete sau iod trebuie să evite produsele ce conțin păpădie.