Amestecaţi ULEI de COCOS cu MIERE şi consumaţi zilnic – este un remediu puternic, cu efecte incredibile

Natura ne oferă remedii cu ajutorul cărora ne putem întări sistemul imunitar, ţinând la distanţă bolile.

Uleiul de cocos, un minunat aliment natural, posedă numeroase beneficii pentru sănătate.

Mierea de albine conţine numeroşi antioxidanţi, o caracteristică foarte importantă pentru sănătate.

Combinate, cele două ingrediente naturale dau naştere unui remediu unic, puternic şi extrem de eficient în prevenirea şi tratarea bolilor.

Uleiul de cocos şi mierea, ingrediente 100% naturale, reprezintă un medicament natural, ce creşte imunitatea la bolile care apar la trecerea de la vară la toamnă.

Remediu din ulei de cocos şi miere

Ingrediente

100 ml. ulei (unt) de cocos

100 gr. miere polifloră lichidă, naturală

½ linguriţă cu scorţişoară (opţional), sau după gust

Mod de preparare

Cu o linguriță, amestecaţi bine uleiul de cocos, până când devine cremos (uleiul de cocos este solid la temperatura camerei).

Adăugaţi mierea şi amestecaţi bine, până la formarea unei paste. Se presară pudra de scorțişoară şi se amestecă din nou foarte bine.

Turnaţi amestecul într-un recipient de făcut gheaţă, pe care îl păstraţi la congelator timp de 30 de minute. După acest interval de timp, scoateţi cuburile şi păstraţi-le într-un borcan, în frigider, timp de 2 luni.

Amestecul se poate păstra şi la temperatura camerei, în borcane închise ermetic.

Administrare

Consumaţi câte 1 cubuleţ, în fiecare zi, timp de 10 zile pe lună.

Fortifică sistemul imunitar

Substanţele din uleiul de cocos şi mierea de albine anihilează viruşii şi bacteriile. Fierul, calciul, potasiul şi sărurile din miere ajută la creşterea imunităţii, în timp ce compuşii antivirali din uleiul de cocos previn şi tratează răceala sau gripa.

ulei de cocos cu miere
Remediul din ulei de cocos si miere creste imunitatea

Ajută la digestie

Uleiul de cocos acţionează ca un lubrifiant pentru tractul digestiv, permiţând alimentelor digerate să treacă prin el cu o mai mare uşurinţă. Mierea de albine favorizează normalizarea florei intestinale, neutralizează bacteriile de putrefacţie, prevenind afecţiunile digestive.

Calmează durerile de gât

Remediul are efecte imunostimulente şi antiinfecţioase directe, datorită substanţelor cu efect antibiotic.

⇒ Pentru calmarea tusei, consumaţi 6-8 linguriţe pe zi, din amestecul de ulei de cocos şi miere ţinut la temperatura camerei.

⇒ Pentru calmarea durerilor în gât, se mai poate apela şi la următorul remediu: topiţi 1 lingură de ulei de cocos în apă caldă cu lămâie şi consumaţi.

⇒ De asemenea, contra durerilor în gât şi guturaiului, consumaţi zilnic 6-12 linguriţe de miere de floarea-soarelui cât mai proaspătă.

Oferă energie şi stimulează metabolismul

Acizii graşi din uleiul de cocos oferă energie pe termen lung, stimulează metabolismul şi favorizează pierderea grăsimilor. Acizii graşi de lanţ mediu nu se depozitează în corp sub formă de grăsime, deoarece ei sunt folosiţi imediat de ficat ca sursă de energie.

Mierea de albine este o sursă de carbohidraţi, atât fructoză cât şi glucoză, pe care organismul le transformă în energie. Glucoza oferă instant energie, în timp ce fructoza, mai lent absorbită, furnizează energie în mod constant.

Cumpara de aici 

[wcepe_products ids=’2915,2911,4360′ button=’Cumpără aici’]

Reduce apetitul

Consumat înainte de mese, remediul din ulei de cocos şi miere oferă o senzaţie de saţietate pe o perioadă mai îndelungată de timp, reducând apetitul.

4 comentarii

    1. Doctorul Margineanu , are intotdeuna dreptare , cacosul si avocado, fac parte din grasimi solide care se depun pe artelele de sange ..restul cred ca este marketing platit , pentru a spori vanzarea acestot produse care nu prea se cumpara 🙁

  1. Stefan Ovidiu, nu exista colesterol in vegetale!!! Sigur ai înțeles dumneata gresit.
    Mai citeste, nu lua tot ce auzi ca batut in cuie! Nu e Dalailama. Orice om e supus greselii.
    Mai citeste si ce spun altii, mai destepti. Colesterolul e in lactate mai ales.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *