Panseluţa sălbatică (Viola tricolor) deţine o mare valoare terapeutică, datorită flavonoidelor, pigmenţilor şi substanţelor emoliente pe care le conţine şi care îi conferă valoarea de medicament.
Panseluţa sălbatică este una şi aceeaşi specie cu panseluţa de grădină (Viola tricolor), singura diferenţa constând în dimensiunile mai mici ale varietăţii sălbatice.
Medicamentul primăverii
Florea de panseluţă reprezintă, în realitate, o farmacie naturală.
Flavonoidele pe care le conţine şi care dau culoarea galbenă unora dintre petale reprezintă un puternic antialergic, indiferent de cauza care produce această afecţiune (alergia).
În tulpinile înflorite de panseluţă sălbatică se mai regăsesc substanţe cu o compoziţie foarte apropiată de cea a aspirinei, de un real ajutor în reducerea inflamaţiei căilor respiratorii şi calmarea durerilor reumatice.
Pigmenţii care dau florilor culoarea violet au efect de reglare a imunităţii, ca de altfel, efect anticancerigen, acţionând ca citostatic în boala canceroasă (de sân, piele, plămâni).
Nu trebuie uitate substanţele emoliente (mucilagiile) ale panseluţei (elimină secreţiile bronşice în exces), precum şi principiile active, care stimulează activitatea rinichilor, elimină deşeurile de metabolism, drenează surplusul de apă din corp şi distrug microbii ce produc bolile infecţioase.
Panseluţa – mod de administrare
Printre cele mai comune forme de administrare ale panseluţei sunt incluse:
• Pulberea, obţinută prin mărunţirea plantei uscate cu râşniţa de cafea şi cernută, apoi, prin sită; se administrează pe stomacul gol, se ţine sub limbă timp de câteva minute şi se înghite cu puţină apă.
• Extractul uscat, produs prin deshidratarea şi concentrarea tincturii obţinute din tulpinile înflorite ale panseluţei; se găseşte sub formă de capsule, în farmaciile naturiste, fiind un produs foarte concentrat în principii active.
Tratamentele cu panseluţă sălbatică sunt foarte eficiente. Pentru că rezultatele benefice apar în timp, este important ca tratamentele cu această plantă să înceapă cu cel puţin câteva săptămâni înainte, aşa cum se cere, de exemplu, în cazul alergiilor activate în timpul polenizării.
Iată şi cele mai importante afecţiuni tratate cu panseluţă:
Alergie respiratorie
Panseluţa combate eficient inflamaţia nasului, a arborelui bronşic sau a faringelui, produsă de contactul cu alergeni – praf, polen, substanţe chimice.
♣ Se iau câte 0,4 gr. extract uscat, de 3 ori pe zi, în cure de 90 – 180 de zile (acţiune putenică, dar blândă), cu pauză de 15 – 30 de zile.
Alergie la gluten sau cazeină (din lapte)
Efectele, apărute gradat, pot fi amplificate prin administrarea zincului natural şi vitaminei C naturale.
♣ Se iau câte 0,4 gr. extract uscat, de 3 ori pe zi, în cure de 90 – 180 de zile, urmate de o pauză de 15 – 30 de zile.
Rinită şi sinuzită cronică
Pe lângă tratamentul antiinfecțios, se poate urma o cură cu panseluţă sălbatică, contra formelor cronicizate ale rinitei şi sinuzitei.
♣ Se iau 1,2 gr. extract uscat, în cure de 90 de zile, urmate de o pauză de 15 zile.
Eczeme alergice
Curele cu pulbere de panseluţă urmate pe perioade lungi de timp tratează eczemele alergice.
♣ Se iau 6 – 8 gr. pulbere de panseluţă, zilnic, în cure de 60 – 90 de zile.
Astm
Pe termen lung, panseluţa este cel mai eficient remediu anti – astmatic, îndeosebi atunci când curele sunt urmate de o alimentaţie cât mai bogată în clorofilă, în rădăcinoase crude şi fibre alimentare, în care se reduc la minimum grăsimile săturate, proteinele animale şi aditivii sintetici.
♣ Se iau 1 – 1,2 gr. extract uscat, zilnic, în cure de minimum 30 de zile.
Poliartrită reumatoidă
Planta reglează activitatea celulelor cu rol în imunitate, împiedicând acţiunea de distrugere a ţesuturilor cartilaginoase. Mai mult, substanţele antiinflamatoare din compoziţia panseluţei (asemănătoare aspirinei) reduc cu mult durerea şi rigiditatea articulară.
♣ Se administrează 1,2 gr. extract, pe parcursul unei zile, în cure de 60 de zile.
Precauţii
Femeile însărcinate şi cele care alăptează vor cere sfatul specialistului înainte de a urma tratamente pe bază de panseluţă.
În primele 3 zile, administrarea panseluţei va începe cu doze foarte mici, pentru a evita eventualele simptome specifice alergiei. De asemenea, fiind un puternic diuretic şi detoxifiant, în timpul curei cu panseluţă se vor consuma cel puţin 2 litri de apă pe zi.