Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

SUPĂ de USTUROI – pentru întărirea imunității

Usturoiul are o compoziție complexă, fiind cea mai studiată plantă medicinală din lume.

Usturoiul conține un antibiotic natural numit alicină, care este capabil să distrugă germenii patogeni fără a elimina totodată și flora microbiană necesară bunei funcționări a organismului.

Conține peste 200 de substanțe active: potasiu, fosfor, o cantitate impresionantă de vitamina B și C, ca de altfel, calciu și proteine. Deosebit de activi sunt cei 70 de compuși care au în structura lor sulf.

Supa de usturoi conține o cantitate mare de de nutrienți, este foarte gustoasă și recomandată din plin în sezonul rece.

Supă de usturoi

Ingrediente pentru 4 porții

  • 1.5 litri supă bază de legume;
  • 3 căpățâni de usturoi (aproximativ 90 g);
  • 1 ceapă medie;
  • 200 g cartofi (2 cartofi mici-medii);
  • 200 g smântână;
  • 30 g unt;
  • 4 linguri ulei de măsline;
  • pătrunjel;
  • sare și piper.

Supă bază de legume

Ingrediente pentru 2 litri de supă bază de legume 

  • 3.5 litri apă;
  • 2 roșii;
  • 1 dovlecel;
  • 2 ardei capia roșii;
  • 4 căței de usturoi;
  • 2 morcovi medii;
  • ½ rădăcină mică de pătrunjel sau păstârnac;
  • 1/5 – țelină;
  • 2 cepe mari;
  • 3 linguri de ulei de măsline;
  • piper și sare.

Toate legumele se curăță, spală și se taie în bucăți mari. Se pun la fiert în 3.5 litri apă cu 2 lingurițe de sare și cu piper, după preferințe. Se adaugă și uleiul de măsline și se lasă la fiert aproximativ o oră și jumătate.

După ce mai scade, se mai adaugă 500 ml. apă și se lasă să fiarbă până ce trece timpul menționat anterior, la foc mediu spre mare (fără capac).

Se lasă să se răcească puțin, după care se strecoară și se utilizează supa bază de legume.

Mod de preparare supă de usturoi

– Se curăță usturoiul, se toacă mărunt și se lasă pentru aproximativ 45 de minute să stea, pentru a permite creșterea conținutului de substanțe benefice (crește conținutul de alicină).

– Se curăță ceapa și se toacă mărunt.Se curăță cartofii și se taie cuburi. Se spală și se toacă ¼ legatură pătrunjel.

– Într-un vas se topește untul, se adaugă uleiul și se pun la călit, rapid, ceapa și usturoiul. Se lasă 2-3 minute, după care se adaugă cartofii și se mai lasă 4-5 minute, amestecându-se.

– Amestecul din tigaie se toarnă peste supa bază de legume. Se mai adaugă piper și pătrunjel și se lasă supa de usturoi la fiert pană când se înmoaie cartofii (aproximativ 15 minute).

– Se îndepărtează de pe foc și se lasă la răcit timp de 10-15 minute, după care se pune în blender și se omogenizează bine. Se pune la fiert, la foc mic.

– Într-un vas se pune smântâna și cu un polonic se adaugă treptat supă de usturoi peste ea, amestecând bine. După ce s-a format un lichid omogen se toarnă amestecul peste supa de usturoi (treptat și amestecând) și se mai lasă pe foc pentru 2-3 minute.

 – Se servește caldă sau rece, cu crutoane din pâine integrală.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *