Sucul proaspăt de cireşe este bogat în antioxidanţi, fiind un medicament eficient inclusiv în boli grave.
Sucul de cireşe se obţine fie prin zdrobire urmată de stoarcere prin tifon, fie prin centrifugare la storcătorul electric casnic.
Administrat în anumite doze, el poate fi un adevărat elixir în afecţiuni şi boli diverse, aşa cum vom vedea în continuare:
Previne cancerul de rinichi şi de vezică
Substanţele din coaja cireşelor, în special a celor de un roşu închis sau negre, intervin în metabolismul celular, prevenind apariţia procesului de malignizare.
Sucul stimulează puternic diureza şi are efecte antiinflamatoare renale, fiind un excelent mijloc de prevenire a cancerului de rinichi, de vezică şi de prostată.
- Se consumă cel puţin 1 litru de suc de cireşe pe zi, în cură de minimum 4 săptămâni.
Combate litiaza renală
Sucul de cireşe combate litiaza renală, în special litiaza cu uraţi, care apare la consumatorii constanţi de carne.
- Se bea 1 litru de suc, zilnic, dimineaţa, pe stomacul gol, în cură de 1 lună.
Suplimentar, împotriva infecţiilor reno-urinare (pielită, nefrită, cistită), care favorizează formarea pietrelor la rinichi, precum şi contra retenției de lichide în organism, se consumă ceai de cozi de cireşe – 1 linguriţă de plantă mărunţită la cană, câte 1-2 căni pe zi.
Tratează insomnia
Melatonina din cireşe induce o stare de relaxare şi un somn odihnitor, profund regenerant.
- Se consumă, zilnic, o jumătate de litru – un litru de suc, în cure de minimum 2 săptămâni.
Scade febra musculară şi durerile musculare
Sucul de cireşe elimină în mare măsură durerile de după eforturile musculare intense, dar şi pe cele produse de frig sau de alţi factori, arată studiile făcute la Universitatea din Vermont şi la un institut de recuperare a sportivilor din New York.
- Se consumă 700 ml. suc de cireşe pe zi, cel puţin 1 săptămână.
Previne depunerea colesterolului ‘’rău’’
Substanţele pe care sucul de cireşe le conţine influenţează metabolismul grăsimilor şi fluidifică sângele, prevenind depunerea colesterolului pe vasele de sânge şi apariţia cheagurilor de sânge. Ajută la prevenirea crizelor cardiace şi a infarctului.
- Se consumă o jumătate de litru-un litru de suc, zilnic, cel puţin 2 săptămâni.
Adjuvant în diabet non-insulinodependent
Administrarea de suc de cireşe stimulează o parte a celulelor pancreatice să producă mai multă insulină, al cărei nivel în sânge creşte astfel cu 15 până la 50%.
- Se consumă, zilnic, o jumătate de litru – un litru de suc, timp de 4 săptămâni.
Contraindicaţii
Nu se consumă suc de cireşe de către persoanele cu sensibilitate gastrică şi cu colită de fermentaţie activă.