Quinoa Scade Tensiunea Arterială și Previne Diabetul

Denumită de incași ‘’mama tuturor cerealelor’’, quinoa este superalimentul care ajută la scăderea riscului de boli cardiovasculare, hipertensiunii sau cancerului de colon. Proprietățile remarcabile ale alimentului se datorează, în mod deosebit, celor nouă aminoacizi esențiali, regăsiți foarte rar în proteina vegetală. 

Conținutul bogat de proteine și prezența celor nouă aminoacizi esențiali transformă quinoa într-unul dintre cele mai apreciate și căutate superalimente, alături de alge, aloe vera, germeni, semințe de in și germeni

Quinoa

Quinoa Alba si Quinoa Neagra

Cereala care’’ bate’’ carnea

Despre quinoa se spune că este pseudocereala care ”bate carnea”. Asta datorită nivelului său proteic mult mai ridicat decât al celor multe tipuri de carne. Este mai ușor de digerat decât proteina animală, iar datorită conținutului scăzut de grăsime, nu produce colesterol.

Astfel, se previne formarea plăcilor de aterom, iar riscul apariției unui atac de cord scade.

Un ”pachet” de avantaje

Un consum regulat de quinoa ajută la păstrarea unui sistem digestiv sănătos. Fibrele din pseudocereala considerată, în trecut, ‘’hrană pentru indieni’’, ajută, în același timp, la scăderea tensiunii arteriale, la prevenirea diabetului și bolilor de inimă. Mai mult, fibrele prezente în quinoa scad colesterolul și nivelul de glucoză din organism.

În timp ce vitamina B12 îmbunătățește metabolismul energetic, contribuind la producerea energiei din interiorul celulelor, manganul (antioxidant) protejează eritrocitele de radicalii liberi (factori dăunători) și previne deteriorarea mitocondriei.

De dezvoltarea și repararea țesuturilor este responsabilă lizina, fierul din componența acesteia menținând globulele roșii sănătoase şi stând la baza formării hemoglobinei.

Magneziul detoxifică organismul și combate durerile de cap, transmițând, totodată, impulsurile nervoase și reglând temperatura corpului.

Sănătatea inimii este susținută prin prezența acizilor grași Omega 3.

Nu conține gluten

Considerată o pseudocereală, quinoa nu conține gluten. Este una dintre puținele plante care cuprinde toți aminoacizii esențiali, ceea ce o transformă într-un furnizor de proteină complet.

Proteinele prezente în acest aliment îl fac ideal pentru vegani. Comparativ cu alte cereale, quinoa conține multe proteine în raport cu carbohidrați, fapt pentru care aceasta a devenit alimentul propus de NASA pentru zborurile spațiale de lungă durată.

Pentru că nu conține gluten, quinoa poate fi consumată și de cei care suferă de boala celiacă, fiind, totodată, lipsită de potențial alergen.

Quinoa Rosie

Quinoa Rosie

Accelerează arderea grăsimilor

Quinoa reprezintă și o sursă de vitamina B2, cu rol de îmbunătățire a metabolismului energetic și de accelerarea a arderii grăsimilor.

Este recomandată pentru detoxifierea organismului, întrucât se prezintă cu un conținut de fibre de două ori mai mare comparativ cu alte cereale.

Gustoasă și ușor de gătit

Există trei tipuri de quinoa care pot fi incorporate în toate mesele zilei: roșie, neagră și albă.

Cea mai cunoscută, în prezent, este quinoa albă, a cărei gust ușor este asemănător cu cel al nucii. Atunci când este fiartă, quinoa albă își mărește volumul de 4 ori și capătă o textură pufoasă.

Quinoa roșie are o aromă puternică de nucă, iar quinoa neagră se prezintă mai crocantă.

  • Mod de preparare și servire

De regulă preparată prin fierbere, quinoa implică un timp mai scurt de gătire, decât în cazul celorlalte cereale.

Fierbeți la foc mic o cană de quinoa cu o cană și jumătate de apă, aproximativ 10-15 minute. Când este gata, adăugați puțină sare, ulei și suc de lămâie.

O puteți servi alături de câteva legume fierte sau cu preparate la grătar. Astfel, veți obține o masă gustoasă, copioasă și sănătoasă.

loading...
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *