Pulberea de Urzică Combate Alergiile, Astmul şi Anemia Feriprivă

Urzica (Urtica dioica) este considerată o farmacie naturală, în frunzele, seminţele şi rădăcinile plantei fiind depozitate substanţe cu calităţi terapeutice uimitoare.

În compoziţia chimică a urzicii au fost descoperite substanţe proteice şi glucidice, sterol, ulei volatil, acid formic, acid acetic, vitaminele A, B2, C şi K, săruri minerale.

Unul dintre preparatele pe baza de urzică, intens utilizate în medicina naturistă este pulberea de urzică, întrebuinţată astfel:

Alergii

Potrivit numeroaselor studii pe subiecţi umani, frunzele de urzică reduc frecvenţa şi intensitatea reacţiilor alergice pe piele, precum şi a catarului respirator şi tulburărilor digestive, provocate în urma alergiilor.

♣ Pentru combaterea alergiilor, se va administra câte o linguriţă de pulbere de frunze şi tulpini de urzici, de 4 ori pe zi, în cure de 2 luni.

Rinită alergică

Potrivit studiului clinic,realizat la un institut din Portland, Oregon, Statele Unite, frunzele de urzică ajută la diminuarea inflamaţiei mucoasei nazale, a congestiei nazale, catarului şi uşurarea respiraţiei. De asemenea, frunzele de urzică previn şi tratează rinita alergică, alungând simptomele produse de aceasta, printre care, curgerea ochilor şi mâncărimea.

♣ Se administrează câte o linguriţă de pulbere de frunze de urzici, de 4 ori pe zi, petru profilaxia rinitei alergice, şi câte o linguriţă de 6 ori pe zi pentru combaterea rinitei acute, în ambele cazuri tratamentul urmându-se vreme de 90 de zile. După o pauză de 2 – 3 săptămâni, cura se poate relua.

Anemie feriprivă

În frunzele urzicii găsim fier asimilabil, iar rădăcina plantei ajută la o mai bună asimilare a acestui oligoelement.

♣ Pentru combaterea anemiei feriprive, se iau câte 3 – 4 linguriţe de pulbere de rădăcină de urzică, în fiecare zi, în cure de 30 – 60 de zile.

În paralel, se vor adăuga câte 4 – 6 linguri de frunze de urzică pe zi, în preparate, drept condiment.

pulbere de urzica

Urzica Previne si Trateaza Rinita Alergica

Graviditate

Pe lângă prevenirea debilităţii şi anemiei, frunzele de urzică ajută la prevenirea infecţiilor urinare, retenției de apă în ţesuturi, creşterea colesterolului şi hipertensiunii arteriale. Totodată, pulberea de frunze de urzică este indicată şi după naştere, întrucât ajută la refacerea mai rapidă a ţesuturilor lezate, crescând cantitatea de lapte secretat (la mamele care alăptează).

♣ Se iau câte 4 – 6 linguriţe pe zi de pulbere de frunze de urzică.

Astm alergic

Frunzele urzicii conţin histamine secretate de perişorii plantei şi care provoacă celebra urticarie, la atingere. Histaminele sunt substanţe eliberate de către celulele sistemului imunitar ‘’aflat în dezordine’’ în timpul episoadelor de astm alergic.

Aceste substanţe inflamează arborele bronşic, determinând apariţia catarului, îngreunând respiraţia şi producând acele crize de sufocare, specifice bolnavilor de astm alergic. Conform specialiştilor dela Kansas Clinic of Traditional Medicine, Statele Unite, frunzele de urică administrate intern joacă un rol important în desensibilizarea alergică a organismului, oferind efecte mai mult decât favorabile în astmul bronşic.

Mai exact, histaminele din urzică fac în aşa fel încât receptorii specifici din organism să fie mai puţin sensibilizaţi la stimulii din aer, responsabili de producerea alergiilor respiratorii.

♣ Se iau câte 4 – 6 linguriţe pe zi cu pulbere de frunze de urzică, pe stomacul gol, în cure de 14 zile. După o pauză de 7 zile, tratamentul se poate relua.

Contraindicaţii

Rădăcina de urzică este contraindicată gravidelor şi femeilor care alăptează, însă frunzele urzicii, în acest caz, pot fi consumate.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *