Sfaturi

ORGANE şi țesuturi din corp cu o uimitoare capacitate de REGENERARE

Toate organele noastre se regenerează la intervale mai mici sau mai mari de timp.

În fiecare clipă, celule din organismul nostru mor și altele noi se nasc.

O dată la șapte ani, aproape toate celulele corpului își încheie procesul de regenerare – mai exact, din șapte în șapte ani suntem alți oameni.

Astfel spus, vârsta organelor corpului nostru este mai mică decât ne putem închipui.

Ficatul: 5 luni

Ficatul, foarte bine vascularizat, are o putere de refacere uimitoare. Se reface complet în cinci luni și chiar mai repede.

Consultantul Licester Royal Infirmary, Davis Lloyd, a demonstrat că în cazul în care se ȋndepărtează 70% din ficatul unei persoane în timpul unei operații, acesta va crește la loc, aproape în întregime, în doar două luni.

Și ficatul alcoolicilor se poate regenera, întrucât celulele hepatice se reînnoiesc o dată la 150 de zile. Pe de altă parte, în cazul cirozei, ficatul nu mai are nicio celulă funcțională și nu se mai poate regenera.

Inima: 20 de ani

Un studiu al Colegiului de Medicină de la New York a descoperit că inima este dotată cu celule stem care întineresc constant, de cel puțin 3 sau 4 ori în timpul vieții. Inima poate avea o vârstă de până la 20 de ani.

Plămânii: 2-3 săptămâni

Conform spuselor doctorului Keith Prowse, consultant medical pentru British Lung Foundation, cu o experiență bogată în studierea funcționării, ȋmbolnăvirii și tratamentului plămânilor, celulele pulmonare se regenerează constant.

Celulele de la suprafața plămânilor se regenerează odată la 2 sau 3 săptămâni, iar celulele țesutului alveolar al plămânilor se refac într-o perioadă mai lungă de timp, aproximativ 1 an.

Pe de altă parte, emfizemul pulmonar poate împiedica regenerarea celulelor, această boală distrugând celulele țesutului alveolar.

Oasele: 10 ani

Doctorul Pețer Selby, cercetător britanic care și-a dedicat viața pentru studierea bolilor metabolice de oase, susține că oasele se refac constant.

Pentru a deveni complet, întreg procesul de regenerare durează 10 ani. Osteocitele ajută la refacerea oaselor, iar osteoblastele construiesc matricea osoasă și mineralizează osul. Procesul de regenerare încetinește în jurul vârstei a doua.

Celulele roșii din sânge: 4 luni

Sunt foarte importante pentru organismul nostru, deoarece, cu ajutorul lor, toate țesuturile organismului nostru sunt oxigenate.

Organismul reface în permanență celulele roșii, rata de refacere a acestora fiind de patru luni.

Intestinele: 3 zile

Intestinele sunt expuse chimicalelor foarte corozive, precum acidul gastric. Anumite porțiuni, care se protejează cu un mucus de acest acid, se regenerează la fiecare trei-cinci zile.

Papilele gustative: 10 zile

Papilele gustative sunt o colecție de celule pe suprafața limbii, fiecare având aproximativ 50 de celule.

Limba este acoperită cu aproape 9000 de papile gustative care ne ajută să facem diferența între dulce, sărat, acru și amar, ne informează Profesorul Damian Walmsley, consultant științific la British Dental Association.

Papilele gustative se reînnoiesc la fiecare 10 zile. Orice cauzează inflamația, precum infecțiile sau fumatul, poate afecta papilele gustative și reînnoirea acestora.

Pielea: 2-4 săptămâni

Pielea de suprafața sau epiderma se reînnoiește în mai puțin de o lună de zile. O astfel de schimbare rapidă a celulelor pielii se datorează funcției ei de protecție a corpului în exterior.

Chiar și așa, în ciuda acestei înnoiri constante, pielea se lasă și face riduri pe măsură ce îmbătrânim, pentru că se pierde colagenul.

loading...
Loading...

Lasă un răspuns

Email-ul nu va fi publicat. Câmpuri obligatorii *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>