LIMONADĂ cu MENTĂ pentru vară: bautura – medicament, mai bună decât cafeaua şi cola

Este debutul perioadei calde, iar hidratarea organismului este mai importantă ca oricând.

Mai mult de 90% dintre băuturile din comerţ sunt mai degrabă otrăvitoare decât răcoritoare. Cea mai bună soluţie este să ne preparam răcoritoarele în casă, din ingrediente sigure.

Limonada cu mentă are un gust plăcut, reprezentând în acelaşi timp un suc-medicament şi un adevărat tratament pentru boli.

Este o băutură clasică preparată din lămâi, la care se adaugă mentă proaspătă – cel mai bun răcoritor din lumea vegetală.

Limonadă cu mentă

Se spală 1 lămâie cu tot cu coajă. Lămâia se taie apoi în felii cât mai fine şi se adaugă într-un litru de apă. Se pun şi 1-2 tulpini verzi de mentă. Se lasă totul la macerat de seara până dimineaţa, când se filtrează.

În maceratul astfel obţinut se adaugă sucul proaspăt stors de la încă 1 lămâie şi 2-3 linguri de miere, amestecându-se pentru omogenizare. Limonada se păstrează la rece şi se bea pe parcursul zilei.

Este foarte bună împotriva insolaţiei

Limonada cu mentă este de un real ajutor împotriva insolaţiei, lipsei de rezistenţă la căldură. Consumaţi 1 litru de limonadă, răcit cu 2-3 cuburi de gheaţă, pe parcursul zilelor călduroase de vară.

Limonada cu menta: o bautura racoritoare cu beneficii

Este un ajutor preţios deopotrivă pentru organism şi pentru psihic (remediu energizant pentru creier). Băutura răcoritoare stimulează respiraţia, măreşte rezistenţa aparatului cardiovascular la efort şi înlătură simptomele neplăcute ale insolaţiilor uşoare.

Combate digestia dificilă şi stările de greaţă

Dacă vă luptaţi cu digestia dificilă, consumaţi câte 1-2 pahare cu limonadă, cu 30 minute înainte de fiecare masă.

Substanţele amare din lămâie, împreună cu cele din mentă, stimulează secreţia de sucuri digestive şi peristaltismul gastric şi intestinal. Limonada cu mentă vă ajută să scăpaţi şi de stările de greaţă.

Este un stimulent mai bun decât cafeaua şi cola

Această licoare naturală este eficientă şi în caz de somnolenţă sau dificultăţi de concentrare.

Substanţele aromate  pe care mentă şi lămâia le conţin stimulează puternic activitatea cerebrală, în timp ce mierea previne stările de hipoglicemie. Dacă învăţaţi pentru examene, trebuie să ştiţi că această limonadă este un stimulent mai bun decât cafeaua şi cola.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *