Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Echinaceea, Planta Imunității – Inamicul Gripei și al Infecțiilor

Una dintre cele mai prețioase plante medicinale din lume este echinaceea, faimoasă pentru acțiunile sale puternic imunotonice, dar nu numai.

Planta – medicament a reprezentat unul dintre leacurile de bază ale triburilor de indieni americani, care o foloseau pentru vindecarea infecțiilor, bolilor respiratorii și rănilor.

Cel mai bun purificator al sângelui

Considerată cel mai bun purificator al sângelui, echinaceea stimulează organismul în producerea mai multor globule albe, îndeosebi limfocite și o cantitate semnificativă de interferoni – una dintre cele mai puternice substanțe antiinfecțioase naturale.

Toate acestea ajută la îmbunătățirea abilității ficatului de a diminua efectele factorilor toxici din mediu, precum și la încurajarea producției substanțelor naturale cu rol de protecție împotriva cancerului și a altor afecțiuni grave.

Întărește sistemul imunitar

Utilizată încă din cele mai vechi timpuri pentru întărirea sistemului imunitar, echinaceea este cunoscută pentru efectele benefice pe care le prezintă în caz de gripă, răceală și oboseală cronică.

echinaceea
Echinaceea, Planta – Medicament

Alături de acțiunea imunostimulatoare, planta este indicată în leziuni ale pielii, cauzate, îndeosebi, de infecții bacteriene.

Mai mult decât atât, fiind un excelent reglator hepatic, echinaceea ajută la detoxifierea organismului, ușurând, astfel, funcția hepatică.

Proprietăți antibacteriene, antifungice și antivirale

Proprietățile antibacteriene, antifungice și antivirale transformă planta într-un inamic de temut în lupta cu orice fel de infecție microbiană.

Despre efectele sale antipatogene studiile spun că se datorează unei combinații de elemente constitutive care includ polizaharide, flavonoide, fenoli, alkylamide, precum și unele minerale: fier, cupru, potasiu și iod, alături de vitaminele A, E și C.

Multiple beneficii pentru sănătate

♣ Una dintre cele mai utilizate remedii naturiste pe bază de plante pentru vindecarea bolilor respiratorii este echinaceea, cunoscută pentru scurtarea duratei de răceală, gripei și tusei

♣ Pe lângă ameliorarea glandelor limfatice extinse și a durerilor în gât, stimulează sistemul imunitar prin activarea producției și migrarea celulelor albe din sânge, luptând, astfel, împotriva infecției

♣ O altă proprietate apreciată a echinaceei este creșterea fagocitozei; una dintre reacțiile immune ale organismului împotriva microbilor include fagocitoza – distrugerea corpurilor străine de către celulele albe din sânge

♣ Vindecă herpesul genital, candidoza, ajutând pielea să lupte împotriva infecțiilor, să vindece rănile și să se regenereze

♣ Prin creșterea nivelurilor de properdină (anticorpi naturali), planta consolidează mecanismul de apărare al corpului, iar prin contribuția la creșterea de interferon , crește activitatea antivirală împotriva infecțiilor virale (gripă, herpes).

Echinaceea folosită ca tratament

Viroză gripală, răceală

Se administrează echinaceea sub formă de capsule, a câte 350 mg. de extract fiecare, de 4 – 6 ori pe zi, până la vindecarea completă.

Bronșită cronică și acută la adulți și copii

Se administrează câte 4 capsule (350 mg.) cu extract de plantă pe zi, pe stomacul gol, într-o cură de 2 săptămâni.

La copiii între 1 – 3 ani, doza va fi redusă la un sfert, iar pentru cei între 3 -1 0 ani doza va fi redusă la jumătate.

Sinuzită

Ca adjuvant, se iau câte 4 capsule pe zi, timp de 2 săptămâni, cu 2 săptămâni pauză. Zilnic, se vor bea și câte 2 căni de infuzie combinată de echinaceea, în fiecare cană adaugandu-se 2 – 3 picături de ulei volatil de cimbru și de busuioc.

echinacea_
Echinaceea, Inamicul Infectiilor

Infuzie combinată: în jumătate de litru de apă se adaugă 4 lingurițe de pulbere, care se lasă la macerat timp de 8 ore; se filtrează, iar preparatul obținut se lasă deoparte; planta rămasă după filtrare se opărește cu încă jumătate de litru de apă, după care se lasă la răcit și se strecoară; la final, maceratul obținut anterior se combină cu infuzia; preparatul se bea în 3 – 4 reprize, pe parcursul zilei.

Herpes genital și bucal

Se iau câte 4 – 6 capsule de echinaceea, până la vindecarea completă. Tratamentul se începe încă de la primele simptome.

Cistite, nefrite, pielo – nefrite

Cistită acută – se iau câte 6 capsule cu extract pe zi, pe o perioadă de maximum 10 zile, în paralel cu tratamentul antiinfecțios

Cistite și nefrite recidivante sau cronicizate – se iau câte 4 capsule pe zi, timp de 2 săptămâni, cu 2 săptămâni pauză, după care tratamentul se poate relua până la vindecarea completă

Adjuvant în infecții bacteriene

Se iau câte 4 capsule cu extract de echinaceea în fiecare zi, timp de 14 – 21 zile sau câte 3 căni pe zi de infuzie combinată de echinaceea  (îndeosebi pentru zona genito – urinară).

Candidoză genitală

Se iau câte 4 capsule pe zi, timp de 4 săptămâni. În tot acest timp, se va face o dată la 3 zile o spălătură cu infuzie din echinaceea (ca cea prezentată mai sus) și coada – șoricelului, combinate în proporții egale.

Tumori maligne și benigne

Ca adjuvant, se iau câte 4 – 6 capsule de echinaceea pe zi, timp de 2 săptămâni, cu 2 săptămâni pauză, după care cura se poate relua. În total se vor face până la 6 astfel de cure pe an.

Artrită

Se iau 3 – 4 capsule pe zi, timp de 4 săptămâni.

Răni care se vindecă greu

Se aplică de 2 ori pe zi comprese cu tinctură de echinaceea, timp de o oră, după care pielea se lasă să se usuce la aer timp de 20 de minute.

Acnee

Pe locurile afectate, se pun comprese cu infuzie combinată, în fiecare seară, timp de 10 zile.

Adjuvant în psoriazis

Se aplică unguent de echinaceea pe zona afectată, de 1 – 2 ori pe zi.

Precauții

Vor acorda o atenție sporită persoanele cu predispoziție alergică puternică la plantele din familia Asteraceae (Compositae). În cazul în care apar reacții adverse, administrarea plantei va fi oprită.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *