DURERILE de STOMAC dispar instantaneu cu BICARBONAT de SODIU – remediul simplu, la îndemâna tuturor

Durerile/arsurile de stomac sunt destul de frecvente printre amatorii de mâncăruri ‘’bune’’ şi printre cei mai puţin rezistenţi în această privinţă.

Refluxul acid sau durerile nu sunt nepărat alarmante, însă tubul digestiv trebuie luat în serios.

Această problemă ar trebui să înceteze în 48 de ore. În caz contrar, mai ales dacă apar crampe serioase între mese, vomă violentă sau roşiatică, tăierea respiraţiei sau dureri în partea dreaptă superioară a abdomenului, trebuie consultat medicul.

Remedii anti-acide

Acestea combat aciditatea excesivă, dăunătoare stomacului. Ele acţionează blocând receptorii histaminici responsabili de secreţia acidă clorhidrică.

Bicarbonat de sodiu contra durerilor

În caz de dureri/arsuri la stomac, bicarbonatul de sodiu este un remediu foarte util.

Bicarbonatul are proprietăţi antiacide. Arsurile de stomac sunt dureri resimţite în partea posterioară a sternului şi în zona superioară a abdomenului.

De regulă, ele se datorează unei inflamaţii a mucoasei stomacului şi esofagului. Cauzele arsurilor la stomac pot fi multiple:

– un exces de aciditate în stomac;

– o leziune a ţesuturilor care ‘’îmbracă’’ stomacul;

– un reflux tranzitoriu al conţinutului gastric acid spre esofag.

Bicarbonatul de sodiu are proprietati antiacide

În majoritatea cazurilor, efectul remediului cu bicarbonat de sodiu este extrem de rapid, chiar instantaneu:

  • Umpleţi un pahar cu apă rece, dizolvaţi în ea 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu şi beţi-l dintr-o înghiţitură.

Puterea lui ‘’tampon’’ debarasează zona de aciditatea excesivă. De asemenea, în viaţa cotidiană, un vârf de cuţit de bicarbonat adăugat în timpul fierberii face mai digeste legumele uscate şi alimentele acide (roşiile) pentru persoanele sensibile.

Comprese cu bicarbonat de sodiu

Un alt remediu pe bază de bicarbonat prevede aplicarea regulată de comprese pe zona dureroasă a corpului:

  • Ȋnmuiați comprese într-o soluţie compusă din 25 cl de apă rece şi 1 lingură cu vârf de bicarbonat de sodiu. Lăsaţi să acţioneze pentru aproximativ 10 minute, după care reluaţi tratamentul până la ameliorare.

Pernă, pentru calmarea durerilor

  • Ridicarea capului până la un unghi de 30 de grade față de saltea este suficientă, adeseori, pentru calmarea durerilor.

Explicaţia: bustul se află în poziţia optimă pentru îndreptarea scurgerilor secrețiilor digestive în jos, şi nu în sus. Eficientă în caz de reflux gastro-esofagian, care face să urce conţinutul acid al stomacului înspre esofag.

3 Comments

  1. 1
  2. 2
  3. 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *