Cocktail pentru vindecarea CONSTIPAŢIEI şi eliminarea ŢESUTULUI ADIPOS excesiv

Funcţionarea defectuoasă a tractului digestiv poate fi responsabilă pentru ţesutul adipos de pe abdomen, una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică.

Ţesutul adipos în exces reprezintă una dintre principalele cauze de deces care pot fi prevenite la nivel mondial.

Ţesutul adipos – ce este

Ţesutul adipos este ţesutul conjunctiv fibros format din mase de celule grase (adipocite). Acesta formează un strat subţire sub piele, fiind prezent în jurul organelor interne, îndeosebi la nivelul coapselor şi abdomenului.

Serveşte ca strat energetic şi izolator, alimentaţia în exces fiind transformată în grăsimi şi depozitată în aceste celule.

Ţesutul adipos în exces, însă, duce la obezitate, provocată de o combinaţie dintre consumul excesiv de calorii, lipsa activităţii fizice. De asemenea, alte cauze ale obezităţii ar putea consta în predispoziţia genetică, afecţiuni andocrine, medicamentaţie sau afecţiuni psihice.

Cocktail contra ţesutului adipos excesiv

Nutriţioniştii sunt de părere că cel mai adesea, funcţionarea defectuoasă a tractului digestiv se află în strânsă legătură cu formarea ţesutului adipos ȋn exces de pe abdomen.

În plus, persoanele care suferă de constipaţie cronică se găsesc în dificultatea de a elimina mai greu toxinele din organism şi de a slăbi. Pentru a combate toate aceste neplăceri, specialiştii propun un cocktail uşor de preparat, care înlocuieşte micul dejun, promite vindecarea constipaţiei şi pierderea a 2 – 3 kilograme în doar 4 săptămâni.

Ingrediente

10 prune uscate; 100 ml. apă fiartă; 2 linguri fulgi de ovăz (simpli, fără zahăr); 1 lingură seminţe de in, măcinate; o lingură cacao; 300 ml. chefir

Mod de preparare

Prunele uscate se pun într-un recipient, iar peste ele se toarnă cei 100 ml. de apă fiartă. Se lasă la hidratat (înmuiat) timp de 10 – 15 minute.

Între timp, într-un alt recipient se toarnă fulgii de ovăz, seminţele de in măcinate şi cacaua. Peste aceste ingrediente se adaugă chefirul, apoi se amestecă foarte bine.

Prunele hidratate se taie în bucăţi, după preferinţe, şi se adaugă în compoziţia obţinută anterior. Se amestecă bine, iar preparatul astfel obţinut se păstrează în frigider, peste noapte, şi se administrează a doua zi.

Administrare

Se administrează în locul micului dejun, pe stomacul gol, pe o perioadă de cel puţin 4 săptămâni.

Prunele

Conţin o gamă impresionantă de substanţe cu efect laxativ, fiind un aliment anti – constipaţie excepţional.

Fibrele alimentare, sorbitolul natural, isatina, acizii organici din compoziția prunelor stimulează mişcările intestinului, reglând flora intestinală, curăţind tubul digestiv şi împingând materiile reziduale ca un piston.

cacao si chefir

Chefirul si cacaua dizolva tesutul adipos excesiv

Fulgii de ovăz

Sunt alimente bogate în fibre (nutrienţi) care detoxifică organismul, îmbunătăţesc digestia şi asigură o senzaţie îndelungată de saţietate – odată ajunşi în stomac, aceştia îşi măresc volumul.

Pe lângă detoxifierea organismului şi pierderea kilogramelor în plus, fulgii de ovăz mai conţin proteine, nutrienţi care accelerează metabolismul, grăbesc arderea caloriilor şi contribuie la transformarea grăsimilor în energie.

Seminţele de in măcinate

Sunt una din cele mai bogate surse vegetale de Omega 3, mai exact acid alfa linoleic, care ajută în slăbire. Prin conţinutul ridicat de fibre solubile şi nesolubile, ele ajută la reducerea inflamaţiei stomacului, în constipaţie, precum şi la starea generală de sănătate.

Conţinutul ridicat de grăsimi sănătoase şi fibre ajută la menţinerea saţietăţii pentru o perioadă mai lungă de timp, lucru care va duce la slăbire. Totodată, acizii graşi alfa linoleici duc la reducerea inflamaţiilor – fapt  foarte important în cazul unui organism inflamat, care tinde să se „prindă” de kilogramele în exces.

Cacaua

Potrivit unui studiu efectuat în Japonia şi publicat în revista “Lipidele în cadrul sănătăţii şi bolilor”, pudra de cacao grăbeşte procesul de slăbire.

Pudra de cacao este eficientă în detoxifierea ficatului, dar şi în îmbunătăţirea tranzitului intestinal (ajută la reglarea florei intestinale). Bogată în polifenoli, pudra de cacao ajută la arderea grăsimilor, luptă împotriva radicalilor liberi, prevenind îmbătrânirea prematură şi apariţia bolilor. Pentru că îmbunătăţeşte acţiunea insulinei, cacaua este recomandată şi persoanelor cu diabet zaharat.

Chefirul

Agent antimicrobian şi antiinflamator, coleretic şi antiseptic, chefirul accelerează eliminarea toxinelor, normalizând metabolismul. Modul unic de fermentare uşurează digestia.

Este un excelent diuretic, reglează nivelul bacteriilor din intestine şi echilibrează flora intestinală.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *