CEAPA ar trebui mâncată crudă, în fiecare zi – aceasta este DOZA de la care apar beneficiile pentru sănătate

În laboratoarele unor facultăţi de medicină şi farmacie din Italia, din Israel, din India sau din Franţa, ceapa se află în topul celor mai cercetate legume.

Şi în spitale universitare din Japonia, din Iran sau din Rusia, ceapa este intens cercetată.

Ceapa ar trebui mâncată crudă, în fiecare zi, spun specialiştii.

Ceapa – componente principale

Caroten, vitaminele B1, B2, B6, C, E, niacină, acid pantotenic, calciu, potasiu, fosfor, siliciu, seleniu, iod, fier, fluor, mangan, cupru, zinc, aminoacizi sulfuroşi, uleiuri de muştar, sulfide, hormoni vegetali, prostaglandină A, substanţe vegetale secundare.

Cum şi cât să consumăm

Conform cercetătorilor, ceapa are un potenţial vindecător uluitor. Pentru a beneficia de efectul vindecător şi preventiv, ceapa ar trebui mâncată crudă, în fiecare zi.

Tăiată mărunt şi mestecată foarte bine, este uşor digerabilă. Efectul vindecător şi preventiv apare de la ¼ de ceapă pe zi.

Efectul vindecator si preventiv apare de la ¼ de ceapa cruda pe zi

Efecte vindecătoare

  • Fluidizează saliva, sucurile intestinale, limfa, etc., stimulează enzimele digestive
  • Stimulează curgerea bilei şi glandele digestive
  • Are efect antibacterian, acţionând împotriva bacteriilor negative şi a agenţilor patogeni din intestin
  • Combate infecţiile din sistemul digestiv şi este detoxifiantă
  • Reduce hipertensiunea şi valorile ridicate ale colesterolului
  • Are efect expectorant şi calmant
  • Vindecă tusea şi răguşeala
  • Valorifică oxigenul în celule – celulele dispun de o cantitate mai mare de oxigen
  • Împiedică formarea cheagurilor de sânge în artere
  • Previne arterioscleroza, infarctul şi accidentele cerebrale
  • Previne apariţia cancerului (bucal, esofagian, colo-rectal, laringian, de sân, ovarian, de prostată, renal)
  • Este antiseptică; folosită extern, calmează înţepăturile de insecte.

Precauţii şi contraindicaţii la consumul de ceapă

Bolnavii de gastrită, de colită de fermentaţie şi cei cu colonul iritabil vor consuma ceapă cu prudenţă.

Multe persoane au o intoleranţă digestivă mai mică sau mai mare la ceapă – în cazul lor, ceapa poate inhiba peristaltismul gastric, poate încetini procesul digestiv, mergând până la apariţia stărilor de greaţă şi a indigestiei puternice. În aceste cazuri, doza de ceapă va fi redusă până la limita suportabilităţii, urmând ca organismul să fie obişnuit gradat cu această legumă.

Pentru corectarea mirosului respiraţiei, este bine ca după consumul cepei să se consume 1 portocală acrişoară, şi să se mestece, după aceea, îndelung, coaja puternic parfumată a acesteia.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *