Ceaiuri medicinale

CEAIUL la MICROUNDE este mult mai sănătos, susține un cercetător australian

Cuptorul cu microunde este prezent în aproape orice bucătărie modernă, uşurându-ne substanţial treaba, lăsându-ne suficient timp liber şi pentru alte activităţi decât cele culinare.

Însă, în jurul lui, planează o mulţime de controverse legate de modul în care ne-ar putea afecta sănătatea.

Deși mulți se feresc să gătească mâncarea cu ajutorul acestui aparat, cercetătorii australieni au descoperit un mare atu al microundelor.

Ceaiul la microunde este mult mai sănătos

Deși poate părea ciudat, unii specialiștii sunt de părere că, preparat la microunde, ceaiul este mult mai sănătos și are beneficii multiple pentru sănătate.

O garantează dr. Quan Vuong de la Universitatea Newcastle, din statul australian New South Wales.

Cercetătorul și-a dedicat timpul în găsirea unor modalităţi prin care produsele naturale să fie mai bine valorificate, prin extragerea compuşilor bioactivi cu capacităţi antioxidante.

  • El a constatat că, dacă băutura este preparată la microunde, 80% dintre compuşii de cafeină, teanină şi polifenoli sunt activaţi și se obține cel mai bun gust posibil, oferind în plus beneficii pentru sănătate.

Cafeina este un stimulent care îmbunătățește timpul de reacție și concentrarea și crește vigilența, datorită efectului său de a stimula inima și sistemul respirator, printr-un aport suplimentar de oxigen în creier.

Polifenolii sunt antioxidanți care ajută la ameliorarea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului și un mai bun control al glicemiei.

Teanina este un aminoacid esențial ce predispune la relaxare.

Această metodă a fost testată doar pentru ceaiul negru și cel verde, însă Quan Vuong este de părere că aceasta va funcționa în cazul tuturor sortimentelor de ceai.

  • Practica de a lăsa pliculețul de ceai mai puțin de 1 minut în cană este considerată ca fiind greșită de către Quan Vuong. Lăsând pliculețul atât de puțin timp în apa fierbinte sunt extrase doar 10% dintre substanțele care pot avea un rol important pentru organism. Pentru a ne bucura de toate proprietățile unui ceai, ar trebui ca acesta să fie preparat la o temperatură de 80 de grade, timp de 20 de minute, mai spune cercetătorul.

Cum se prepară cel mai bun ceai

Dr. Quan Vung recomandă acest mod de preparare a ceaiului la microunde:

Se toarnă apă fierbinte peste pliculeţul de ceai sau frunzele uscate. Se dă preparatul pentru 30 de secunde la cuptorul cu microunde. Apoi, se lasă să se odihnească pentru 1 minut.

De asemenea, spune cercetătorul, e indicat să bem mai mult de 3 căni de ceai pe zi.

 

loading...
Loading...

7 Comments

  1. 1

    Cine este cretinul care habar nu are ce sunt radiatiile, de cate tipuri si care sunt efectele lor???

    Ori esti cel mai josnic si mediocru medic djn galaxie sa sustii o asemenea fabulatie, ori cel mai mediocru jurnalist, promotor al sanatatii, sa promovezi astfel de stiri fara niciun argument stiintific si academic.

    Microundele influenteaza structura moleculara in mod negativ, chiar daca formula chimica aceeasi pt apa.

    Puneti mana si faceti-va temele, cititi si informativa temeinic inainte sa promovati astfel de tampenii de articole!!!

  2. 6

    Asta nu merita nici sa spele pe jos intr-un spital, iar ca om de stiinta, nici nu incape vorba.
    NU are ce sa caute in sfera medicala sau a stiintei o astfel de vietate.

    Iar voi care postati un astfel de articol, mai studiati si mai mergeti pe la scoala.
    Inteligenta nu dauneaza, dar lipsa ei, foarte grav la nivel colectiv pt societate.

  3. 7

    Sigur,ce mai e un secret ca NU este buna cuptorul cu microunde? Acum e bun ceaiul… Omul pt comoditate, nu-i pasa de boli, cand este bine, nu stie ca intr-o zi „se pasa factura”

Lasă un răspuns

Email-ul nu va fi publicat. Câmpuri obligatorii *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>