Beneficiile Uimitoare ale Oțetului de Mere

Oțetul de mere, un produs sută la sută natural, este alimentul cunoscut încă din cele mai vechi timpuri, fiind utilizat ca tonic și ca elixir de vindecare. Este preparat prin fermentarea sucului de mere, urmată de o a doua fermentație a oțetului.

Produsului cu proprietăți nutritive specifice merelor i se alătura acizii suplimentari și enzimele, produși în timpul celor două etape de fermentație.

În compoziția oțetului de mere sunt prezente vitamine (A, B1, B2, C, P), minerale și oligoelemente (fosfor, calciu, magneziu, fluor, fier, sulf, siliciu), dar și pectină, o substanță ce permite controlarea nivelului de colesterol și de zahăr.

Un amestec care conține doar 5% oțet de mere elimină până la 99% din bacterii, 82% din mucegaiuri și 80% din virusuri.

Eficient în lupta cu kilogramele

Cel mai cunoscut beneficiu al oțetului de mere este topirea kilogramelor în plus. În cadrul unei diete, oțetul de mere este considerat ingredientul vedetă, care, pe lângă reducerea excesului de grăsime din celule, combate celulita.

Conform studiilor, alimentul stimulează metabolismul, arzând caloriile, atunci când organismul se află în repaus. Mai mult, dieta cu oțet de mere ajută și la reducerea poftelor alimentare.

Două linguri de oțet de mere într-un pahar cu apă, servite dimineața, înaintea micului dejun, sunt suficiente atunci când doriți să slăbiți. După două săptămâni, veți constata că ați pierdut 3-4 kilograme.

Echilibrează sistemul digestiv

Datorită acizilor organici conținuți, oțetul de mere contribuie la reînnoirea florei intestinale, fiind considerat, în același timp, un aliat în cazurile de intoxicație alimentară. Vorbim aici despre problemele digestive ușoare, și nu cele grave, caz în care se cere consultul medicului.

Pentru a îndepărta probleme digestive, diluați o lingură de oțet de mere într-o cană cu ceai sau cu apă, și consumați lichidul obținut înainte de fiecare masă.

Acest amestec este recomandat și în combaterea constipației sau arsurilor la stomac, întrucât prin proprietatea de a stimula sucurile digestive, oțetul ajută la digestia mâncării.

Otet de Mere

Otet de Mere

Eficient în hipertensiune arterială

Datorită conținutului ridicat de potasiu, oțetul de mere este eficient în scăderea hipertensiunii arteriale. Acționează în egală măsură asupra circulației sanguine, eliminarea toxinelor și favorizarea circulației.

În acest caz, este recomandat consumul frecvent de oțet de mere și ulei de măsline, de aproximativ 5-6 ori pe săptămână. Cel mai recomandat mod este introducerea acestor produse în salate.

Calmează durerile de gât

♣ Durerile de gât pot fi calmate cu tratamentul cu oțet de mere. Într-un pahar cu apă caldă, adăugați o linguriţă de oțet de mere, o linguriță de piper și trei lingurițe de miere.

♣ Pentru a trata infecțiile respiratorii, puteți apela la un preparat obținut din o linguriță de oțet în 250 ml apă, îndulcit cu miere (opțional). Consumați câte o cană, de 3 ori pe zi.

Albește dinții

Pentru eliminarea petelor persistente de pe suprafața dinților, aplicați oțet de mere direct pe periuța de dinți, spălând cu insistență și clătind, apoi, din abundență, cu apă.

Acest procedeu nu este recomandat foarte des, pentru că aciditatea oțetului poate distruge smalțul.

Pentru obținerea unei soluții mai puțin abrazivă, adăugați o linguriță de oțet de mere într-o cană de apă și clătiți dinții.

Un miracol pentru ten

Oțetul de mere poate face minuni pentru ten. Stratul acid protector absoarbe excesul de sebum, lăsând tenul catifelat și reducând liniile fine. În timp ce substanțele din oțetul de mere echilibrează nivelul Ph-ului din piele, beta-carotenul din oțet încetinește procesul de îmbătrânire a pielii.

Aplicați o compresă pe față, sub forma unui prosop curat înmuiat în oțet de mere diluat cu puțină apă.

Curăță părul în profunzime

Cu ajutorul oțetului de mere puteți obține un păr curat, împrospătat și fără mătreață, datorită acidității, care va distruge ciuperca responsabilă de apariția mătreții.

Amestecați un sfert de cană de oțet de mere cu o cantitate egală de apă, adăugați amestecul într-un recipient cu pulverizator și aplicați pe părul umed, proaspăt spălat. Lăsați să acționeze timp de 15 minute, după care clătiți din abundență.

Elimină mirosul picioarelor

Cunoscut pentru proprietatea sa de a dezinfecta rănile, evitând astfel infectarea cu bacterii sau fungi, oțetul de mere îndepărtează cu succes mirosul neplăcut al picioarelor.

În acest caz, faceți o baie de picioare, într-un lighean cu oțet de mere, timp de 15 minute.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *