Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Beneficiile nebănuite ale ceaiului de OCHIUL – BOULUI

Ochiul-boului (Callistephus chinensis) este o plantă ornamentală de grădină, însă are foarte multe aplicări şi în domeniul fitoterapiei.

Cel mai mare efect terapeutic îl au florile de culoare violet.

În medicina tradiţională, planta este folosită cu succes în tratarea durerilor de cap, insuficienţei cardiace, răcelii şi nu numai.

Printre cele mai populare şi eficiente remedii cu planta ochiului-boului, merită amintite:

Dureri de cap, depresie, insuficienţă cardiacă

Se prepară un amestec din părţi egale de de petale de ochiul-boului, flori de muşeţel şi de păducel, frunze sau vârfuri de flori de talpa-gâştii. O lingură din acest amestec se infuzează în 250 ml. apă fierbinte, timp de 8 ore, în termos sau într-un vas învelit cu un material călduros. Se strecoară.

♣ Infuzia se consumă în trei reprize, la o oră după masă, în cure de 14 zile, cu pauze de 10 zile între ele.

⇒ Masa verde rămasă după strecurare se păstrează într-un borcan mic, în frigider, iar când se adună un pahar de plante, se pune întreaga cantitate la fiert în 1,5 litri de apă, se ţine pe foc mic timp de 5 minute şi se adaugă în cadă când se face baie (pentru afecţiunile menţionate mai sus).

Răceală, hemoroizi, proctită

Se prepară un amestec din 2 linguri rădăcină uscată de ochiul-boului, 2 linguri seminţe de coriandru, câte 2 linguriţe rădăcină de lemn-dulce şi coadă-şoricelului. Toate plantele se râşnesc. Se iau 2 linguriţe de amestec şi se opăresc cu 300 ml. apă fierbinte, lăsându-se la infuzat în termos timp de 2 ore.

♣ Se administrează câte 100 ml, de 3 ori pe zi, între mese, până la ameliorare.

⇒ Plantele rămase după strecurare se păstrează, iar când se adună un pahar de plante, se mai adaugă 5 flori de ochiul-boului. Se fierbe totul în 1,5 litri de apă, timp de 7-10 minute, după primul clocot. În caz de hemoroizi, se fac băi de şezut, sau se toarnă în cadă, în caz de răceală.

Sănătatea plămânilor şi tratarea infecţiilor respiratorii

Planta ochiul-boului este utilizată de mulţi ani pentru eliminarea mucusului în exces, care împiedică funcţionarea adecvată a plămânilor.

ochiul boului
Florile de culoare violet au cel mai mare efect terapeutic

Antibacterian natural pentru plămâni, aceasta ajută la diminuarea infecţiilor, în special la persoanele predispuse la infecţii de plămâni precum bronşită.

♣ Se adaugă 1 linguriţă de plantă la o cană cu apă fiartă, se lasă la infuzat timp de 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă de 2-3 ori pe zi, timp de 3 săptămâni.

Ficat

Ceaiul este benefic pentru ficatul obosit obosit şi suprasolicitat, sprijinindu-i activităţile.

Se prepară un amestec din 20 gr. flori şi frunze de ochiul-boului şi 20 gr. de frunze de urzici. La 1 litru apă se pun 2 linguriţe din acest amestec şi se lasă la infuzat timp de 1-2 ore. Se strecoară.

♣ Se consumă 2-3 căni pe zi, în cură de 14 de zile.

Probleme dermatologice, oftalmologice

Se iau 3 linguri de masă verde (toate părţile plantei se toacă mărunt) şi se fierb timp de 3-4 minute,  în 350 ml. de apă. Se infuzează timp de o oră, apoi se filtrează.

♣ Se foloseşte la clătirea gâtului (în caz de amigdalită), la tamponarea sau aplicarea de comprese pe locurile afectate.

♣ În cazul compreselor pentru ochi, în decoct se pot adăuga şi câteva petale de trandafiri, flori de gălbenele sau albăstrele, iar pentru problemele pielii – volbură, pelin, trifoi, frunze de plop tremurător sau mesteacăn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *