Băile cu SÂNZIENE GALBENE țin la distanță bolile tot anul

Sânzienele galbene (Galium Verum) sunt plante folosite de sute de ani în tratamentele naturiste.

Tulpina sânzienelor ajunge până la un metru şi are flori mărunte, galben-aurii, dispuse în mici ciorchini, şi care, văzute de la distanţă, seamănă cu o ploaie de stele.

Mirosul florilor este asemănător cu cel al mierii, fiecare din ele având patru petale, iar frunzele sunt foarte înguste şi ascuţite, pufoase pe partea inferioară.

Recoltare

Sânzienele galbene preferă locurile deschise, însorite şi mai uscate. Planta este întâlnită cu predilecţie în zonele deluroase, deşi poate fi găsită din câmpie până în zona montană.

Părţile aeriene ale plantei se recoltează în timpul înfloritului, respctiv mai – august. Se taie la 3 – 5 cm. deasupra solului. Se usucă la umbră, în strat subţire. Se întorc zilnic. Dintr-un kilogram de plantă proaspăt culeasă se obţine aproape un sfert de kilogram de plantă uscată.

Baia de sânziene pentru imunizare la boli

Baia cu sânziene proaspete este un remediu clasic de protecţie a organismului împotriva bolilor.

Baile cu sanziene galbene tin la distanta bolile

  • Cum se procedează

În 3 litri de apă la temperatura camerei se pun 3-4 pumni de sânziene galbene proaspete (tulpini înflorite, mărunţite). Se lasă să se înmoaie timp de câteva ore, după care se filtrează.

Lichidul se pune deoparte într-un vas smălţuit, iar peste planta rămasă de la filtrare se toarnă alţi 3 litri de apă clocotită şi se lasă aproximativ 30 de minute. Infuzia se lasă să se răcorească, iar când devine călduţă, se combină cu apa în care s-a înmuiat planta înainte.

  • Modul de efectuare al băii

După ce se pune extractul în cadă, se adaugă apa fierbinte pentru a potrivi temperatura apei, astfel încât să fie caldă, plăcută pentru corp.

Baia trebuie să dureze 20 de minute, cu corpul complet scufundat.

– Pentru un efect mai puternic, se recomandă un duş scurt înaintea băii, frecând bine pielea, pentru a îndepărta straturile de piele moartă şi pentru a se activa circulaţia.

– După baie nu se şterge corpul, ci doar se pune un halat de baie. Se evită expunerea la frig sau la curent, lăsând corpul să se usuce de la sine.

Baia este recomandată şi copiilor, protejându-i împotriva bolilor, precum şi persoanelor mai în vârstă, cărora le păstrează tinereţea.

loading...
Loading...

Lasă un răspuns

Email-ul nu va fi publicat. Câmpuri obligatorii *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>