Indiferent de tip, mişcarea este vitală pentru sănătate, fiind totodată şi cel mai bun medicament pentru organism.
Pe lângă menţinerea siluetei, mişcarea reduce riscul de a dezvolta diabet, infarct, chiar şi cancer, reduce nivelul colesterolului „rău” şi insomnia, calmează durerile de spate şi reglează sistemul endocrin.
De ce ne simţim mai bine după mişcare
Atât în timpul efortului, cât şi după efort, creierul creşte secreţia anumitor neurotransmiţători – substanţe ce asigură transmiterea informaţiilor în sistemul nervos.
Creierul amplifică, în special, secreţia endorfinelor, responsabile de senzaţia de bine, atât pe plan fizic, cât şi mental, precum şi secreţia adrenalinei sau dopaminei. Este cunoscut faptul că astfel de substanţe sunt implicate în reglarea dispoziţiei sufleteşti, motiv pentru care riscul instalării depresiei este mai redus.
Cale de menţinere a siluetei
Efortul sau practicarea unui sport implică un anumit consum de calorii şi implicit o cale de menţinere a siluetei. Astfel, micile excese sunt ‘’arse’’, prevenindu-se stocarea acestora.
Masa musculară, care chiar şi în stare de repaus consumă mai multă energie decât masa de grăsimi, se dezoltă. Prin urmare, mişcarea este un mijloc sănătos de a ne asigura o siluetă zveltă.
Articulaţii mai mobile
Mai puţin cunoscut este faptul că în viaţa de zi cu zi nu ne folosim decât aproximativ 20% din capacitatea articulaţiilor, motiv pentru care acestea ajung ‘’să ruginească’’.
Prin sport, le putem face mai mobile, executând mişcările cu mai multă uşurinţă. Mai mult decât atât, mişcarea întăreşte cartilagiile, asigurând glisarea suprafeţelor articulare unele peste altele.
O inimă mai sănătoasă
Practicarea unor exerciţii regulate, chiar şi de intensitate medie, contribuie semnificativ la sănătatea inimii: devine mai rezistentă, mai puternică, mai bine oxigenată şi mai performantă.
Întregul sistem cardiovasculator beneficiază în urma mişcării, întrucât la fiecare bătaie, inima împinge spre organe o cantitate mai mare de sânge, ceea ce previne hipertensiunea arterială.
Miscarea Regulata, Vitala Pentru Sanatate
Oase mai puternice
Mişcarea este un mijloc eficient de prevenire a osteoporozei. Sportul şi efortul, în general, stimulează întinderea musculaturii şi a tendoanelor.
Activităţile în care greutatea corpului se transmite prin intermediul scheletului (dansul, spre exemplu), care la rândul lui trebuie să lupte împotriva greutăţii, stimulează celulele care formează osul (osteoblastele) şi frânează osteoclastele, care îl distrug.
‘’Corset natural’’ pentru spate
Aproximativ 7 persoane din 10 se plâng de durerile de spate. De vină poate fi lipsa musculaturii dorsale şi abdominale.
Prin mişcarea regulată, se poate forma un ‘’corset natural’’, care face ca spatele să devină mult mai rezistent. Totodată, relaxarea produsă în urma activităţii fizice calmează tensiunile musculare responsabile de producerea durerilor.
Tranzit excelent
Prin mişcare, muşchii abdominali sunt puşi la lucru. Aceasta produce un masaj intern al tubului digestiv, accelerând tranzitul intestinal, fapt ideal pentru cei care suferă de constipaţie.
Există dovezi ştiinţifice care susţin că mersul pe jos sau chiar yoga, pot fi de mare ajutor femeilor care se confruntă cu colopatia funcţională.
Menţinerea în formă
Prin mişcare sau sport, sensibilitatea la insulină se măreşte, iar riscul de diabet de tip 2 scade. Se reduce nivelul de colesterol, colesterolul ‘’rău’’ se transformă în colesterol ‘’bun’’ – toate acestea fiind obţinute prin scăderea glicemiei, datorită faptului că muşchii îşi extrag energia necesară din zaharuri.
Aşadar, exerciţiile fizice acţionează asupra constantelor sanguine, lucru important pentru menţinerea în formă şi un organism mai bine ‘’înarmat’’.