Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Alopecia: Căderea Temporală, Parţială sau Totală a Părului

Alopecia este o afecţiune dermatologică inflamatorie, care lezează feliculii piloşi de la nivelul scalpului, caracterizată prin căderea temporală, parţială sau totală a părului.

Alopecia este o afecţiune care apare, în special, la persoanele de sex masculin. Nu reprezintă un pericol pentru viaţa persoanelor, însă evoluează cronic, generând pierderea localizată sau generalizată a părului la nivelul, la nivelul capului (precum şi pe suprafaţa corpului).

Alopecia nu trebuie confundată cu calviţia, care presupune căderea definitivă a părului.

Alopecia androgenică

Alopecia androgenică este condiţia genetică care afectează îndeosebi bărbaţii, însă şi femeile pot experimenta o astfel de afecţiune.

Se manifestă prin pierderea treptată a părului dinspre frunte spre creştet, primele manifestări ale acestui tip de alopecie apărând în a doua decadă a vieţii. Bărbaţii cu vârsta de peste 70 de ani prezintă în procent de 80% alopecie androgenică.

Există însă şi cazuri în care pierderea părului se produce chiar din adolescenţă sau după vârsta de 20 de ani: linia părului se retrage, producându-se dispariţia treptată a părului din creştetul capului şi în regiunea scalpului frontal.

Ca remedii sau tratamente naturale complementare, se poate opta pentru:

Cura cu fulgi nutriţionali de drojdie de bere

Fulgii nutriţionali de drojdie de bere sunt o sursă valoroasă de vitamina B, zinc, seleniu şi alte elemente valoroase, cu rol important în creşterea părului, prevenirea cheliei şi a dermatitei seboreice.

♣ Se consumă 2-3 linguri de fulgi de drojdie, timp de 20 de zile, în fiecare lună.

Cura cu polen

Polenul este, printre altele, o sursă bogată de vitamina B2, care previne căderea părului şi determină regenerarea organismului. Înainte de urmarea acestui tratament, se vor consuma 1-2 granule de polen, pentru e testa posibilele reacţii alergice, mărind doza câte puţin, până la cantităţile recomandate.

♣ Se consumă câte 2 linguriţe de polen, de 2 ori pe zi, cu 10 minute înainte de masă, pe o perioadă de 30 de zile. Se poate face cu pauze între ele, 3 cure pe an.

fir de par vazut la microscop
Alopecia Duce la Pierderea Treptata a Parului

Pulberea de coada-calului

Planta este foarte bogată în siliciu, un element care stă la baza structurii părului, a pielii şi a unghiilor. O astfel de cură contribuie şi la redobândirea unor oase puternice.

♣ Se ia 1 linguriţă de pulbere, de 4 ori pe zi, în cură de 3 luni (după o pauză, se poate relua).

Uleiul de ricin

Uleiul de ricin este un remediu natural recomandat împotriva alopeciei/cheliei.

♣ În zonele unde a căzut părul se fac fricţionări energice cu ulei de ricin, zilnic, câte un sfert de oră, vreme de minimum o lună.

Tinctura de ardei iute

Are o acţiune puternic revulsivă, care stimulează circulaţia sanguină în zonă, ceea ce duce la o mai bună hrănire a firului de păr. Folosit pe timp îndelungat, acest preparat ajută şi la restabilirea culorii părului. Se evita contactul cu ochii!

♣ Se realizează un masaj la rădăcina firelor de păr cu tinctură de ardei iute (se folosesc 1-2 linguriţe de tinctură), de 2 ori pe săptămână, înainte de spălarea părului.

Tinctura de ardei iute se poate găsi la magazinele naturiste sau se poate prepara acasă, astfel:

Tinctură de ardei iute: 15 ardei roşii iuţi se dau prin maşina de tocat carne cu seminţe cu tot, apoi tocătura obţinută se pune într-un borcan de 1,5 litri; peste aceasta se toarnă 1 litru de alcool de 50 de grade, se închide ermetic şi se lasă la macerat, vreme de 14 zile; se filtrează şi se pune în sticle închise la culoare, într-un loc ferit de lumină.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *