Rețete naturiste, Tratamente naturiste

VIN foarte bun pentru CIRCULAŢIA SANGUINĂ – reţeta dr. Eugen Giurgiu

Deşi circulaţia sanguină deficitară nu pare a fi o condiţie medicală serioasă, netratată, poate crea probleme de sănătate importante.

Circulaţia sanguină deficitară este însoţită de simptome precum:

  • mâini şi picioare reci;
  • amorţeală;
  • creşterea în volum a gambelor şi picioare obosite în urma suprasolicitării (statul în picioare);
  • vindecarea foarte lentă a rănilor.

Circulaţia deficitară poate avea implicaţii în producerea unui infarct sau atac cerebral.

Există şi cazuri în care circulaţia deficitară este moştenită genetic.

Fluxul sanguin poate fi îmbunătăţit prin schimbarea stilului de viaţă.

Un remediu special, foarte bun pentru circulaţia sanguină, este vinul medicinal de vâsc cu ceapă şi usturoi, recomandat de dr. Eugen Giurgiu, unul dintre cei mai mari cercetători în domeniul plantelor medicinale din România şi din Europa.

Vin pentru circulaţia sanguină

Ingrediente

  • 2 litri de vin alb, natural
  • 100 g de vâsc măcinat (de la Plafar)
  • 200 ml. suc de ceapă
  • 200 g usturoi pisat
  • 200 g miere polifloră

Fluxul sanguin poate fi imbunatatit prin administrarea vinului medicinal pe baza de vasc, ceapa si usturoi

Mod de preparare

Se pun toate ingredientele într-un borcan de 3-5 litri. Recipientul se închide ermetic, iar conţinutul se lasă la macerat, la soare sau la temperatura camerei, timp de 14 zile.

După această perioadă (în care se amestecă zilnic cu o lingură de lemn), preparatul se strecoară prin pânză, se pune în sticle închise la culoare şi se păstrează în frigider.

Administrare

Se consumă câte 50 ml. de vin, de 2 ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de micul-dejun şi de cină, până la vindecare. Primele rezultate se văd după 14 zile.

Meniul alimentar zilnic

Trebuie să fie compus în special din:

  • fructe şi legume;
  • cereale integrale: ovăz, orez brun, quinoa, bulgur, mei, etc;
  • alimente sărace în grăsimi;
  • peşte şi carne slabă;
  • grăsimi sănătoase: nuci, ulei de măsline, avocado.

Precauţii, contraindicaţii

Acest vin medicinal este contraindicat copiilor, femeilor însărcinate sau care alăptează, persoanelor hipotensive, hipotone şi care suferă de angină pectorală.

Nu este indicat în gastrită în faza de criză, precum şi celor cu enterită ori cu colită de fermentaţie, boli pulmonare însoţite de tuse seacă/ sanguinolentă.

Persoanele care urmează să suporte o intervenţie chirurgicală nu vor consuma acest remediu 10 zile înainte de operaţie, deoarece proprietăţile antiagregante plachetare ale usturoiului fac cicatrizarea mai lentă.

loading...