Sfaturi

ULEIURILE VOLATILE inhalate se mențin în sânge ore bune și sunt mai puternice chiar decât plantele sau pastilele luate intern

Uleiurile volatile sunt adevărate vedete ale terapiei alternative.

Uleiurile volatile sunt extrase din rădăcina, scoarța, frunzele sau florile plantelor aromatice.

Pentru a beneficia de proprietățile lor terapeutice, este foarte importantă achiziționarea uleiurilor volatile integrale (nediluate și nefracționate) .

Mai exact, cele din care nu s-a extras nici un fel de substanțe, având compoziția naturală inițială, în care sunt prezente toate componentele cu efecte aromatizante, cosmetice, etc.

Mai puternice decât plantele și medicamentele

Potrivit cercetătorilor britanici, uleiurile volatile ne schimbă atât starea emotională prin miros, însă sunt chiar asimilate în doze neașteptat de mari de către organism, influențându-ne procesele fiziologice.

  • Spre exemplu, dacă inhalăm timp de 30 de minute uleiul volatil de lavandă dispersat în ȋncăpere, el va putea fi detectat în sângele nostru, vreme de câteva ore după aceea.

Explicația oamenilor de știință: micile particule de ulei, ajunse în contact cu mucoasa nazală, care este foarte puternic vascularizată, sunt imediat absorbite în circulația sanguină.

O descoperire uimitoare, spun cercetătorii, potrivit cărora inhalarea de uleiuri volatile integrale este mai eficientă, de multe ori, decât chiar administrarea internă a plantelor sau medicamentelor.

Așadar, când vrem să adormim mai repede sau să alungăm stresul  și emoțiile negative, putem mai degrabă mirosi uleiul de lavandă, decât să bem un ceai din această plantă sau chiar decât să luăm anumite medicamente somnifere.

• Pentru a ne amplifica memoria, putem mirosi ulei de rozmarin

• Dacă vrem să devenim mai atenți și concentrați, vom mirosi ulei de mentă sau de lămâie

• Uleiul de grapefruit și de coajă de portocală dulce taie aproape instantaneu greața și inapetența

• Uleiul de portocală amară scade pofta de mâncare și ne ȋndeamnă la relaxare.

Doar uleiuri volatile integrale

Folosiți doar uleiuri volatile integrale, nediluate și nefracționate.

A fost demonstrat faptul că inhalarea de uleiuri aromatice contrafăcute – diluate și amestecate cu substanțe de sinteză – produce la multe persoane:

  • senzații de greață;
  • sufocare;
  • dureri de cap.

Același lucru se petrece și cu mulți dintre aromatizanții sintetici, folosiți în detergenții parfumați, spray-urile odorizante, în produsele cosmetice și nu numai.

Astfel spus, cumpărați uleiuri aromate curate, esențiale. Deși sunt mai scumpe ca cele artificiale, sunt cu efect.

loading...
Loading...