Alimentație

ULEIURI care scad COLESTEROLUL ‘’RĂU’’ din sânge

Colesterolul face parte din structura membranelor celulare, a creierului, ajută la păstrarea memoriei și a performanțelor cognitive.

Mai exact, este indispensabil pentru organism.

Însă tot el poate fi vinovat pentru bolile inimii, vaselor de sânge, hipertensiune și infarct.

Explicația: colesterolul cu densitate mare (HDL, cel care trasportă trigliceridele la ficat, pentru excreție) are un rol pozitiv, iar cel cu densitate mică (LDL sau colesterol ‘’rău’’- cel care blochează arterele), unul negativ.

Echilibrul între aceste două forme și păstrarea unui nivel optim de lipide în sânge sunt vitale pentru o viață ferită de afecțiuni cardiovasculare.

Unele tipuri de ulei pot crește colesterolul LDL, în timp ce altele pot să scadă nivelul acestuia. Printre cele mai bune uleiuri care scad colesterolul ‘’rău’’ se numără:

Uleiul de krill

Extras din minusculii creveți polari ‘’krill’’, acest ulei este singura sursă care furnizează acizi grași Omega-3 sub formă de fosfolipide, cu absorbție completă.

Uleiul de krill acționează rapid în curățarea acumulărilor ce blochează vasele sanguine, reducând, astfel, nivelul colesterolului total și colesterolului ‘’rău’’.

Uleiul de rapiță

Uleiul de rapiță conține un număr foarte mare de acizi grași mononesaturați și polinesaturați. De aceea, consumul său va duce la scăderea nivelului colesterolului ‘’rău’’ și la creșterea celui ‘’bun’’.

Conține acid alpha-linoleic, un precursor al Omega 3, care contribuie la reducerea hipertensiunii și la scăderea nivelului de colesterol, prevenind formarea cheagurilor de sânge pe artere și diminuând riscul apariției unor boli cardiovasculare.

Uleiul de măsline

Întrucât conține nivelul minim de grăsimi saturate și polinesaturate, uleiul de malsine are capacitatea de a controla nivelurile de colesterol din organism.

Bogat în polifenoli, antioxidanți asociați cu o sănătate cardiacă optimă, uleiul de măsline scade nivelul colesterolului ‘’rău’’ și îl crește pe cel ‘’bun’’.

Uleiul de masline scade colesterolul ”rau” si il creste pe cel ”bun”

Uleiul de avocado

Bogat în acid oleic monosaturat, uleiul de avocado împiedică trigiceridele sau colesterolul să ajungă în sânge, asigurând sănătate pe toate planurile: inimă, circulație, stare de bine.

Asigură un aport de grăsimi sănătoase și împiedică acumularea kilogramelor, fiind indicat în dietă.

Uleiul din sâmburi de struguri

Este bogat în acizi grași Omega 3 și 6, acizi grași polinesaturați care scad colesterolul ‘’rău’’ și previn apariția bolilor cardiovasculare.

Cu un puternic rol antioxidant, uleiul din sâmburi de struguri contribuie la menținerea elasticității vaselor de sânge și previne hipertensiunea arterială.

Uleiul din semințe de in

Conține acizi grași Omega 3, 6 și 9, acid oleic, acid linoleic, magneziu, potasiu și vitamine esențiale organismului.

Datorită proprietăților sale antiinflamatoare și cardioprotectoare, acest ulei reduce grăsimile din sânge și previne infarctul miocardic.

Uleiul de nuci

Bogat în grăsimi mononesaturate, cum ar fi Omega 9, uleiul de nuci îmbunătățește circulația sângelui, ajută la prevenirea hipertensiunii și a bolilor de inimă.

Are o concentrație mare de acid alfa-linoleic, care este benefic sănătății vaselor de sânge și inimii.

  • Se consumă 2 lingurițe pe zi de ulei, de preferat, cu alimente nepreparate termic. Se urmează regula de rotație a uleiurilor. De exemplu, într-o lună, se folosește doar ulei de rapiță și în luna următoare ulei de avocado.
loading...