Plante naturiste, Tratamente naturiste

TĂTĂNEASA, o plantă bună pentru piele şi sistemul osos (reţete şi remedii externe)

Rădăcina de tătăneasă (Radix symphyti) este de culoare neagră la exterior şi alb gălbuie în interior.

Se recoltează fie toamna târziu, fie primăvara devreme, însă poate fi găsită gata preparată în magazinele naturiste.

Bogată în principii active

Rădăcina de tătăneasă conţine alantoină, taninuri, mucilagii, acizi organici, inulină şi alcaloizi pirazolidinici.

Din tătăneasă s-a izolat alantoina, care, astăzi, se obţine prin sinteză şi este nelipsită din preparatele cosmetice dedicate pielii, mucoaselor, ţesuturilor şi sistemului osos, pe care le regenerează.

Tenuri iritate, tenuri grase, tenuri acneice

Se prepară un decoct concentrat din 20 g rădăcini uscate şi măcinate la 1 litru de apă rece sau 2-3 linguri de pulbere la 250 ml. apă care se lasă să clocotească timp de 5-10 minute.

Se strecoară şi se foloseşte, zilnic, sub formă de comprese, cu rol astringent şi cicatrizant.

Lovituri, luxaţii, fracturi, reumatism, artrită

  • Cu rădăcină uscată

Se iau mai multe linguri de pulbere de tătăneasă, care se amestecă cu ulei de sunătoare şi apă fierbinte, până ce se obţine o pastă de consistență solidă. Se aplică pe locul dureros şi se leagă cu o cârpă din bumbac.

Se lasă să acţioneze peste zi şi chiar peste noapte, după care se înlocuieşte cu cataplasme noi. Tratamentul se repetă timp de 2-3 zile, până când umflătura dispare şi membrul respectiv îşi recâştigă mobilitatea.

  • Cu rădăcină proaspătă

Se scot rădăcinile de tătăneasă din pământ, se spală şi fără se coji, se mărunţesc în robotul de bucătărie şi se aplică vreme de câteva ore pe locul dureros.

Tataneasa regenereaza pielea, tesuturile

Ulcer varicos

Se adaugă 1 lingură de tătăneasă mărunţită în 100 ml. alcool de 70 grade. Se lasă la macerat pentru  15 zile, agitându-se mereu. Se strecoară, se conservă în sticle de culoare închisă.

Se unge locul afectat de mai multe ori pe zi.

Mătreaţă, dermatită seboreică

Se adaugă 2 linguri rădăcină de tătăneasă măcinată în 500 ml. oţet, de preferat din vin. Se ţin la macerat timp de 10 zile, după care se filtrează şi se păstrează în flacoane brune.

Cu acest oţet medicinal se masaje externe pe pielea capului, de 2 ori pe săptămână.

Micozele picioarelor

Se amestecă 20 g rădăcină de tătăneasă cu 10 g rozmarin. În amestecul de plante se adaugă 3/4 l ulei de măsline. Se pune totul pe foc la bain-marie, timp de 30 de minute. După ce s-a răcorit, se stoarce amestecul într-un săculeţ de tifon, apoi se lasă peste noapte.

Dimineaţa, se topesc 40 g ceară de albine şi se amestecă până la omogenizare cu plantele fierte şi stoarse. Se  încălzeşte din nou, se strecoară şi se amestecă apoi cu 1 lingură de miere, câteva picături de tinctură de propolis şi 50 g ceară de albine rasă.

Precauţii

Preparatele din tătăneasă nu trebuie folosite mai mult de 4-6 săptămâni.