Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Suferiţi de reumatism, psoriazis sau ulcer? Trebuie să încercaţi ALIFIA DE TĂTĂNEASĂ (Reţetă)

În fitoterapie, tătăneasa (Symphytum officinale) are o importanţă deosebită, deoarece din ea s-a izolat alantoina, care în prezent este obţinută prin sinteză şi care este nelipsită din preparatele cosmetice destinate pielii, mucoaselor, ţesuturilor şi sistemului osos, pe care le regenerează.

Tătăneasa se numără printre leacurile de bază din farmacia naturii, folosite cu succes în ulcere, reumatism, psoriazis, luxaţii, lovituri şi fracturi.

Folosită în terapeutica medicală din vremuri imemoriale, tătăneasa este o plantă medicinală miraculoasă, de care sănătatea nu se poate lipsi.

În scop terapeutic, de la plantă se foloseşte rădăcina (Radix symphyti) de culoare neagră la exterior şi alb gălbuie în interior, care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu.

Alifie de tătăneasă – Reţetă

Alifia de tătăneasă preparată în casă este recomandată pentru tratarea mâinilor şi picioarelor accidentate, ulcerelor şi psoriazisului.

Ingrediente

250 gr. rădăcină de tătăneasă (proaspătă)

35 gr. lanolină

250 gr. ulei de floarea – soarelui

10 gr. unsoare de porc (osânză)

15 gr. ceară de albine

Mod de preparare

Rădăcinile proaspete de tătăneasă se curăţă fără a se coji, se taie cât mai mărunt sau se dau pe răzătoare.

Lanolina se încălzeşte pe baie de abur. Se adaugă uleiul de floarea – soarelui şi tătăneasa, şi se lasă să se înfierbânte totul, timp de 25 de minute, însă fără a da în clocot (se amestecă încontinuu).

În continuare, vasul se îndepărtează de pe foc, iar conţinutul se strecoară. Bucăţile de rădăcină de tătăneasă înmuiate se dau prin sită, iar resturile pot fi folosite drept compresă, imediat.

Într-un vas separat, se topesc osânza şi ceara de albine, adăugându-se apoi amestecul de ulei şi tătăneasă. Se lasă să se înfierbânte bine şi se amestecă până când se obţine un produs uniform. Este foarte important să nu dea în clocot.

Alifia fierbinte se toarnă în borcane de sticlă, sterilizate, care se închid ermetic. Se păstrează la rece.

Mod de folosire

Alifia de tătăneasă astfel preparată poate fi folosită cu succes pentru tratarea ulcerelor de piele, psoriazisului, scrântiturilor, loviturilor, anchilozărilor, reumatismului, artrozei, fracturilor şi fisurilor.

Se întinde alifia pe locul afectat, deasupra se aplică un tifon şi se leagă totul cu un bandaj.

alifie de tataneasa.
Tataneasa , leac pentru afectiunile pielii, reumatism si accidentari

Alifie simplă de tătăneasă, pentru ulcere deschise şi  psoriazis

Ingrediente

1 lingură de pulbere de rădăcina de tătăneasă

80 gr. lanolină

Mod de preparare şi aplicare

Pulberea de rădăcină de tătăneasă se amestecă cu lanolina, iar conţinutul se lasă la macerat timp de câteva zile, după care se strecoară.

Cu această alifie se ung locurile bolnave de 2 ori pe zi, până la ameliorare.

Tinctură de tătăneasă, pentru ulcer varicos

Ingrediente

1 lingură de rădăcină de tătăneasă mărunţită

100 ml. alcool de 70 grade

Mod de preparare şi aplicare

Rădăcina de tătăneasă se pune la macerat în alcool, timp de 15 zile, agitând frecvent conţinutul. După această perioadă, tinctura se strecoară şi se conservă în sticle de culoare închisă.

Cu această tinctură se unge locul bolnav, de mai multe ori pe zi.

5 comentarii

    1. MULTUMESC D-NA FARMACISTA.POT SA VA INTREB SI EU CEVA?AVETI INCREDERE IN ACESTE RETETE NATURISTE ?

    2. M-AM DOCUMENTAT.PT MINE ACESTE SOLUTII SUNT SINGURELE CARE NU LE-AM INCERCAT.IMI PUN TOATA SPERANTA IN ELE.

  1. E minunata! Am folosit tataneasa si are rezultate uimitoare in aceste afectiuni, o recomand din toata inima!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *