Medicină naturistă

Scăpaţi de NEGI cu aceste remedii foarte simple şi la îndemână

Dacă aveţi un neg, înseamnă că pielea v-a fost infestată cu virusul papiloma uman  (HPV), o familie de viruşi care atacă pielea şi mucoasele.

În timp ce unii negi apar izolat, alţii formează colonii. Negii se prezintă, în general, sub formă de excrescenţe rugoase.

Inestetici şi dureroşi, aceştia pot fi eliminaţi rapid cu câteva remedii simple şi la îndemână:

Bandă adezivă

– Acoperiţi negul cu o bucată mică din bandă adezivă din pânză. Tăiați o bucată de mărimea negului, puneţi-o pe el şi lăsaţi-o să acţioneze timp de 6 zile. Apoi, îndepărtaţi banda şi ȋnmuiați zona afectată, timp de câteva minute, în apă călduţă;

– Cu o pilă sau cu o piatră ponce, eliminați un strat de piele moartă. Lăsaţi negul neacoperit în timpul nopţii, apoi aplicaţi din nou bandă adezivă. Repetaţi operaţiunea până când negul a dispărut.

Potrivit unui studiu recent, această metodă ar fi şi mai eficientă decât tratamentul cu azot lichid.

Suc de rostopască

Sucul de rostopasca vindeca negii

Sucul galben al plantei provoacă o iritație uşoară, care încurajează sistemul imunitar să acţioneze.

  • Dimineaţa şi seara, puneţi pe zona afectată suc de rostopască (rupeţi o tulpină de rostopască şi lăsaţi sucul să curgă pe neg), de mai multe ori succesiv, la intervale de jumătate de minut. Locul nu se spală, ci se lasă sucul să acţioneze în profunzime. De regulă, în 2-6 săptămâni de tratament zilnic, negii dispar.

Coajă de banană

Coaja de banana dizolva progresiv negul

Coaja de banană conţine substanţe care dizolvă progresiv negul, informează un studiu publicat în paginile revistei ‘’Journal of Reconstructive Surgery’’.

  • Frecaţi uşor negii cu partea interioară a unei coji de banană. Puteţi aplica această metodă de 3-4 ori zilnic, timp de 5 până la 7 zile. De asemenea, în fiecare seară, înainte de culcare, aplicaţi şi fixaţi pe neg o bucăţică de coajă de banană (interiorul ei să intre în contact cu pielea).

Busuioc proaspăt

Busuiocul conţine substanţe virucide.

  • Zdrobiţi o frunză de busuioc proaspătă şi alicați-o pe neg, fixată cu leucoplast. Aplicaţi în fiecare zi, timp de 1 săptămână.

Zeamă de lămâie

Dintr-un amplu tratat de fitoterapie, ‘’Plants Used against Cancer’’, aflăm că acidul conţinut de sucul de lămâie duce la dispariţia negilor.

– Tamponaţi-vă negii cu zeamă de lămâie şi prelungiţi tratamentul până când acidul conţinut în ea îi va face să dispară.

– Un alt remediu: coaja de la 2 lămâi se lasă să se macereze timp de 8 zile în 500 ml. oţet de fructe. Negii se umezesc de 2 ori pe zi cu maceratul rezultat. Procedura se repetă până la dispariţia lor.