Rețete naturiste, Tratamente naturiste

Reţeta pentru TINCTURA din FRUCTE de PĂDUCEL – elixirul care întăreşte INIMA

Fructele de păducel, supranumite ‘’ fructele inimii”, sunt unul dintre cele mai bune medicamente din lume pentru bolile cardiovasculare.

Culesul fructelor se face la sfârşitul lui septembrie – începutul lui octombrie, înainte de a da prima brumă.

Recoltarea şi păstrarea fructelor de păducel

Pentru cei care au posibilitatea de a culege fructe de păducel, secretul este să le recolteze din tufele care cresc la altitudini mai mari, de peste 800 de metri, deoarece aerul de munte întăreşte principiile active ale plantei.

  • Foarte important: fructele abia culese se pun în lădiţe de lemn sau coşuleţe. O greşeală frecventă este folosirea pungilor sau a sacilor, în interiorul cărora, datorită lipsei de aer şi a presarii, boabele se încălzesc, se lovesc şi se depreciază.

Fructele de păducel se întind în strat subţire, fără să se atingă unele de altele. Se pun în încăperi foarte bine aerisite, cu temperatura cuprinsă între 25 şi 30 de grade Celsius. După o perioadă de 1-3 săptămâni, pulpa se deshidratează şi devine sfărâmicioasă.

Tinctură din fructe de păducel – elixirul care întăreşte inima

Ingrediente

  • 20 g fructe de păducel, uscate şi măcinate mărunt
  • 100 ml. alcool alimentar de 70 de grade

Curele cu tinctura de paducel intaresc inima

Mod de preparare

Într-un borcan de sticlă se pune pulberea de păducel, peste care se toarnă alcoolul. Recipientul se închide ermetic, iar preparatul se lasă la macerat timp de 10 zile, perioadă în care se agitată de 3 ori pe zi.

Se filtrează şi se pune la decantat în frigider, pentru încă 6 zile. În final, se separă partea lichidă, care se depozitează în sticluţe de culoare închisă.

Administrare

Se administrează 15 picături de tinctură diluate într-o jumătate de pahar cu apă, cu 30 de minute înainte de masă. Se recomandă o cură de 3 săptămâni, cu 1 săptămână pauză.

Păducelul – ‘’planta inimii’’

Principiile active din păducel reglează contracţiile cordului şi întăresc ţesutul muscular cardiac.

Din acest motiv, planta este inclusă în tratamentul afecţiunile cardiace care apar pe fond nervos, precum şi în aritmii sau insuficiențe ale cordului.

Păducelul acţionează ca vasodilatator coronarian, activează circulaţia sângelui în vasele sanguine ale inimii, fiind recomandat celor care suferă de hipertensiune arterială sau ateroscleroză.

De asemenea, este folosit ca adjuvant în refacerea organismului, după infarctul miocardic. Totodată, asigură o bună irigare a creierului, calmează atacurile de panică şi alungă insomniile.