Rețete de slăbit

Remediul pe bază de foi de DAFIN şi SCORŢIŞOARĂ topeşte grăsimea abdominală

Remediul pentru slăbit pe bază de frunze de dafin şi scorţişoară îmbunătăţeşte digestia şi starea generală de sănătate.

Licoarea obţinută din frunze de dafin (Laurus nobilis) şi scorţişoară (Cinnamonum ceylanici) elimină toxinele din organism care influenţează modul în care corpul procesează alimentele, arde caloriile, şi reglează greutatea.

Ceai de dafin şi scorţişoară

Această băutură aromată are proprietăţi antiseptice, digestive şi diuretice. Combinaţia de frunze de dafin şi scorţişoară îmbunătăţeşte digestia, previne gazele intestinale şi hiperaciditatea, previne infecţiile tractului urinar şi contribuie la instalarea senzaţiei de saţietate.

Ceaiul de dafin şi scorţişoară este detoxifiant, diuretic, săţios şi digestiv. De asemenea, este bogat în nutrienţi: vitaminele A, C şi complexul de vitamine B, niacină, riboflavină, piridoxină, acid pantotenic şi acid folic, minerale (calciu, potasiu, mangan, magneziu, cupru, fier, seleniu şi zinc).

Ingrediente

  • 1 litru de apă
  • 2 beţişoare de scorţişoară (nu măcinată)
  • 5 frunze de dafin, uscate

Mod de preparare

Se fierbe apa, iar după ce a dat în clocot se adaugă frunzele de dafin şi beţişoarele de scorţişoară. Preparatul se lasă să fiarbă la foc mic timp de 20 de minute, după care se pune deoparte. Se acoperă cu o farfurie sau cu un capac şi se lasă la infuzat timp de 30 de minute. Se strecoară lichidul şi se păstrează într-o sticlă.

Dafinul si scortisoara detoxifica si topesc straturile de grasime

Mod de administrare

Ceaiul se consumă pe parcursul întregii zile. Se bea 1 cană din acest ceai dimineaţa, pe stomacul gol, apoi câte una înainte de fiecare masă. Tratamentul se repetă de 2-3 ori pe săptămână.

Reglează metabolismul

Ceaiul de dafin şi scorţişoară accelerează metabolismul, astfel încât să ardă mai multe grăsimi. Ajută la eliminarea toxinelor, la reducerea acidului uric din organism şi la reglarea glicemiei, îmbunătăţeşte circulaţia şi protejează ficatul.

Consumat înainte de fiecare masă, ne ajută să consumăm mai puţină hrană şi, cel mai important, scade apetitul pentru dulciuri. Are excelente calităţi stimulente digestive, hipoglicemiante, precum şi efecte antiinfecțioase –  distruge germenii patogeni din tubul digestiv.

Binevenit şi în zilele friguroase

Consumat cald, ceaiul de scorţişoară şi dafin este binevenit şi în zilele friguroase de iarnă. Are un efect de încălzire şi de stimulare a circulaţiei sângelui, de prevenire a răcelilor, de mărire a tonusului psihic şi fizic.

Are efecte imediate, fiind un puternic stimulent.

loading...