Rețete naturiste

PÂINE CIABATTA semi – integrală, cu măsline (reţetă simplă şi rapidă)

Una dintre cele mai bune schimbări pe care le putem face pentru o alimentaţie mai sănătoasă este să ne preparăm singuri pâinea.

În acest mod, putem controla foarte bine ingredientele şi putem fi siguri de calitatea produsului.

O variantă foarte gustoasă este pâinea ciabatta – o pâine italiană cu o formă alungită, lată şi plată, folosită la faimoasele panini (sandwichuri), atât de iubiţi de italieni.

Timpul de preparare al reţetei clasice de ciabatta este destul de lung, iar modul de preparare este mai complex. Cu toate acestea, putem opta pentru o reţetă mai simplă şi rapidă, cu un rezultat delicios.

Pâine Ciabatta semi – integrală

Ingrediente

  • 360 g făină albă pentru aluaturi
  • 140 g făină integrală bio
  • 1 cub de drojdie proaspătă
  • 100 g de seminţe de in proaspăt măcinate
  • 100 g măsline tocate mărunt
  • 1 cană de apă caldă + 1 ceaşcă de apă
  • 10 linguri ulei
  • sare
  • oregano proaspăt şi/sau rozmarin

pentru tapetarea tăvii: 2 linguri făină + 1 lingură mălai

Mod de preparare

Painea Ciabatta, o alternativa gustoasa si sanatoasa a painii din comert

– Se amestecă ambele tipuri de făină şi se pun într-un bol. Se mărunţeşte drojdia în centrul bolului cu făină şi se toarnă peste ea 1 cană de apă călduţă (nu fierbinte).

– Se frământă cu lingură de lemn. Se continuă apoi frământarea cu mâinile unse în prealabil cu puţin ulei. Se mai adaugă 1 ceaşcă de apă, uleiul, măslinele şi oregano tocat mărunt.

– Dacă aluatul este prea moale, mai adăugaţi făină. În caz contrar, mai adăugaţi apă călduţă şi ulei de măsline. Când aluatul capătă consistență, adăugaţi sarea dizolvată în 10 ml. de apă călduţă şi amestecaţi până la omogenizare. Aluatul trebuie să fie elastic.

– Acoperiţi vasul cu folie de plastic alimentară şi lăsaţi-l la dospit pentru 20 de minute, până la 2 ore.

– Tapetaţi tava de cuptor cu hârtie de copt. Amestecaţi 2 linguri de făină cu 1 lingură de mălai şi distribuiţi amestecul obţinut pe întreaga suprafaţă a tăvii.

– Aşezaţi aluatul direct în tava tapetată, cu foarte mare grijă. Pentru a obţine acele goluri din aluat după coacere (caracteristică foarte importantă pentru pâinea ciabatta), mutaţi aluatul din vasul în care a dospit, în tava de copt, păstrându-i aceeaşi poziţie.

– Pudraţi aluatul cu făină (circa 2 linguri) şi tăiaţi-l în două părţi egale cu un cuţit foarte bine pudrat cu făină.

– Cu mâinile pudrate cu făină şi cu foarte mare grijă, întindeţi fiecare bucată de aluat, astfel încât să obţineţi o ciabatta cu o formă plată şi alungită.

– Introduceţi pâinea în cuptorul preîncălzit la 220 grade Celsius şi lăsaţi-o la copt pentru aproximativ 45 de minute.  Se lasă să se răcească complet în poziţie verticală (pâinea se sprijină de perete, uşa unui dulap, etc.).