Rețete naturiste

LAPTELE de OREZ este plin de nutrienţi importanţi pentru sănătate – cum îl preparăm acasă

Laptele de orez este bogat în nutrienţi importanţi pentru sănătate, nu conţine lactoză, colesterol şi gluten.

Laptele de orez este o variantă sănătoasă pentru vegani şi vegetarieni, pentru persoanele cu intoleranţă la lactoză, pentru cei cu intoleranţă la soia şi pentru oricine interesat de un stil alimentar sănătos.

Se prepară foarte uşor, este hrănitor şi aduce beneficii importante sănătăţii.

Lapte de orez – Reţetă

La prepararea laptelui se poate folosi atât orezul alb, cât şi cel brun. Se recomandă, însă, orezul brun, deoarece este mai bogat nutrițional decât orezul alb, oferind fibre, proteine, calciu, magneziu, fier, zinc şi potasiu.

Ingrediente

  • 240 g orez brun
  • 480 ml. apă (pentru înmuiat orezul) + 1 litru de apă pentru prepararea laptelui
  • extract de vanilie, după gust
  • 1-2 linguriţe de miere (opţional)
  • scorţişoară (opţional)

Mod de preparare

Se lasă orezul la înmuiat peste noapte în cei 480 ml. apă. În dimineaţa următoare, se strecoară orezul înmuiat şi se aruncă apa. În continuare, se pune orezul într-un blender şi se adaugă restul de apă (1 litru).

Se adaugă vanilie după gust, se îndulceşte cu puţină miere şi se porneşte blenderul. Se strecoară amestecul obţinut, printr-o sită sau tifon, presându-se cu o lingură, astfel încât să se obţină o cantitate cât mai mare de lapte de orez.

Dacă se foloseşte tifon, se poate stoarce amestecul strângând săculeţul la gură, răsucindu-l şi presând. Laptele de orez se depozitează într-un recipient de sticlă care se închide ermetic şi se păstrează la frigider, maximum 5 zile.

Laptele de orez brun este bogat in nutrienti

Mod de servire

Laptele de orez poate fi servit rece sau cald, ca atare sau în combinaţii cu diverse tipuri de cereale. Se poate adăuga lapte de orez şi în cafea sau în diverse preparate – de la biscuiţi şi deserturi, până la smoothie-uri sau macaroane. Se consumă o cană de lapte de orez pe zi.

Observaţie

  • În reţetă se poate folosi, de asemenea, orezul fiert în locul celui înmuiat/hidratat: 1 ceaşcă de orez brun fiert se mixează cu 4 ceşti de apă; se adaugă, opţional, puţină scorţişoară şi vanilie; se strecoară şi se consumă).

Beneficiile consumului de lapte de orez

– Conţine proteine, fibre, magneziu, fier, zinc, potasiu, fosfor

– Este o băutură energizantă

– Este scăzut în grăsimi

– Este o sursă bună de vitamina E şi magneziu, dar şi de antioxidanţi ca mangan şi seleniu, care protejează organismul de boli şi infecţii virale

– Este o sursă naturală de vitamina B, esenţiale pentru metabolism, sistemul circulator şi sistemul nervos

– Consumat moderat poate ajuta la slăbit, deoarece nu conţine colesterol,  menţine senzaţia de saţietate pentru mult timp după masă, energizează organismul, protejează flora intestinală şi îmbunătăţeşte digestia

– Menţine sănătatea pielii.