Sfaturi

EXERCIŢIUL simplu care linişteşte INIMA, scade presiunea arterială, oferă un somn perfect şi întăreşte imunitatea

De câte ori trăim o emoţie negativă, bătăile inimii devin neregulate şi respiraţia se accelerează.

Coerenţa cardiacă, descoperită de cercetătorii americani, pornind de la un studiu de cardio-neurologie, reglementează armonios bătăile accelerate ale inimii, cu ajutorul respiraţiei.

Această tehnică reduce emoţiile puternice (frică, furie, frustrare, tristeţe, stres) şi normalizează bătăile inimii (când inima se “ambalează” şi “sparge” pieptul).

Potrivit cercetărilor, când ritmul respirator atinge şase cicluri (inspiraţie şi expiratie) pe minut, inima şi respiraţia intră în rezonanţă, atingând astfel stadiul de coerență cardiacă.

Desfăşurarea exerciţiului

Dacă este făcut pentru prima dată: începeţi prin a vă aşeza într-un loc liniştit, în poziţie şezând, cu spatele drept;

După ce stăpâniţi exerciţiul – puteţi sta  (când îl faceţi) întinşi, în picioare, în orice loc.

Cum se desfăşoară exerciţiul

Inspiraţi lent şi profund, timp de 5 secunde, după care expiraţi lent şi profund, vreme de 5 secunde. Repetaţi această tehnică timp de 5 minute, fără pauză între respiraţii. Într-un minut încap 6 respiraţii, care trebuie repetate de 5 ori.

Inima comunica cu creierul

Cât de des se fac aceste exerciţii

Exerciţiul trebuie să dureze 5 minute – timp necesar pentru a obţine un efect psihologic eficient asupra hormonilor stresului.

Rezultatele coerenţei cardiace durează între 3 şi 6 ore.  Aşadar, trebuie repetat de 3 ori pe zi, pentru a obţine un efect optim: mai puţine emoţii negative şi stres, un autocontrol emoţional perfect, somn şi odihnă perfecte.

Beneficiile exerciţiului

O practică regulată a exerciţiilor permite:

  • ameliorarea felului de a respira – mai amplu şi mai profund;
  • reducerea rapidă a ritmului cardiac – tahicardii;
  • scăderea presiunii arteriale;
  • o mai bună putere de adaptare la emoţiile bruşte şi la solicitările variabile ale mediului;
  • o mai mare capacitate de a gestiona stresul;
  • ameliorarea percepţiilor cognitive – claritate mentală, intuiţie, menţinerea la distanţă a evenimentelor negative;
  • pe termen lung, întărirea sistemului imunitar.

Coerenţa cardiacă a fost popularizată în Europa de celebrul şi regretatul doctor David Servan Schreiber.

Stăpânindu-ne respiraţia, ajutăm inima să se potolească, trimiţând creierului semnale pozitive, fapt ce are ca efect reducerea anxietăţii şi a stresului. Tehnica aceasta constă în armonizarea ritmului cardiac cu acela al respiraţiei, fiind de o simplitate extremă şi eficiență maximă.