Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Cura cu Decoct de Rădăcină de Păpădie Elimină Toxinele Din Organism

În curele de curăţare a organismului de toxine, păpădia (Taraxacum officinalis) se află la loc de cinste, fiind una dintre cele mai puternici ierburi detoxifiante.

Nu doar în sezoanele calde putem profita de proprietăţile terapeutice ale păpădiei, planta fiindu-ne de mare folos şi iarna. O găsim ca plantă uscată, în magazinele tip Plafar sau cele cu produse naturiste.

Purifică organismul

Păpădia, una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante, conţine principii amare care acţionează pozitiv aspura ficatului obosit, tonificându-l.

Alte virtuţi ale păpădiei constau în stimularea activităţii rinichilor şi a intestinelor, având un rol esenţial în eliminarea toxinelor. Acţiunea sa terapeutică este recomandată în toate afecţiunile în care există dereglări glandulare. Administrată corespunzător, aceasta creşte diureza, măreşte secreţia glandulară şi normalizează circulaţia sângelui.

Cura cu decoct din păpădie

Cura cu decoct de rădăcină de păpădie purifică organismul, ajută considerabil la normalizarea circulaţiei sângelui şi a ritmului cardiac. Tratamentul reprezintă un valoros adjuvant în ciroza hepatică, cistită şi dereglări ale glandei tiroide. Decoctul din păpădie contribuie, totodată, la eliminarea calculilor renali (pietre la rinichi), fiind recomandat de către specialişti ca un bun diuretic.

Mod de preparare

La o cană cu apă (250 ml.) se adaugă 2 linguri (30 gr.) de rădăcină de păpădie uscată şi mărunţită. Se lasă totul să fiarbă la foc mic timp de 15 minute, completându-se treptat apa care se evaporă. Decoctul se filtrează şi se păstrează la frigider pe o perioadă de maximum 2 zile.

Administrare

Se administrează 30 ml. (2 linguri), de 3 ori pe zi, înainte de fiecare masă, în cură de 3 săptămâni, urmate de o pauză de o săptămână, după care se poate relua.

decoct de papdie
Papadia, Iarba Detoxifianta Puternica

Extract fluid din păpădie şi hrean

Pe lângă purificarea organismului, extractul fluid din păpădie şi hrean este recomandat în special celor care suferă de bronşită cronică, boli intestinale sau afecţiuni reumatice.

Ingrediente

100 gr. rădăcină de păpădie uscată; 10 gr. hrean ras; 1 litru de apă

Mod de preparare

Rădăcina păpădiei se adaugă în apă şi se lasă să fiarbă până când volumul lichidului scade la jumătate (500 ml), după care se adaugă hreanul.  Se lasă la răcit, apoi se filtrează. Lichidul se poate păstra la frigider nu mai mult de 5 zile.

Administrare

Se administrează 60 ml. (4 linguri), de 3 ori pe zi, vreme de o săptămână.

Elixir din păpădie şi condimente

Cele 4 plante folosite la prepararea elixirului contribuie la sănătatea întregului organism, începând de la fluidizarea sângelui, până la tonifierea sistemului nervos şi a celui muscular. Este recomandat pentru combaterea stărilor de greaţă şi indigestiilor, precum şi pentru ameliorarea simptomelor inflamațiilor gastrice.

Ingrediente

30 gr. rădăcină de păpădie; 30 gr. rădăcină de pătrunjel; 15 gr. rădăcină de ghimbir; 15 gr. rădăcină de lemn dulce; 2 litri de apă

Mod de preparare

Plantele adăugate într-un vas emailat se amestecă bine cu o lingură de lemn, iar peste ele se toarnă apa (cei 2 litri).  Se pune pe foc şi se lasă să fiarbă până când cantitatea de apa se reduce la jumătate (1 litru). Se strecoară şi se păstrează în frigider.

Administrare

Se administrează 50 ml. (1 păhărel), de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă, în cură de 7 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *