Please Enable JavaScript in your Browser to visit this site

Cum să faceţi acasă CEARĂ de LAPTE pentru îngrijirea pielii şi îndepărtarea părului nedorit

Îngrijirea naturistă este şi îngrijirea cea mai sănătoasă pentru pielea noastră, ea utilizând doar ingrediente naturale, mult mai sănătoase comparativ cu produsele derivate din chimicale sintetice.

Ceara de lapte este un remediu naturist pentru îngrijirea pielii, fără efecte nocive, aşa cum se poate întâmpla în cazul unor produse cosmetice disponibile pe piaţă.

Pielea este cel mai mare organ, iar substanţele care vin în contact cu pielea sunt la fel de importante ca şi cele care sunt introduse în organism prin alimentaţie.

Îngrijirea pielii cu produse care nu conţin chimicale, ci doar ingrediente naturale, este o opțiune îmbrăţişată tot mai des în cosmetică.

O metodă inedită prin care putem hrăni pielea, menţinându-i totodată sănătatea, este ceara de lapte – un preparat care îngrijeşte pielea şi totodată, va îndepărta firele de păr nedorit de pe corp.

Ceară de lapte

Acest remediu va îndepărta definitiv firele de păr nedorite şi va face pielea mai netedă şi sănătoasă. Ceara de lapte este un produs blând pentru piele şi în acelaşi timp, eficient, fără a avea efecte secundare.

Ceara de lapte ingrijeste pielea si indeparteaza parul nedorit

Ingrediente necesare

  • 2 linguri cu praf de gelatină
  • 2 linguri de lapte
  • jumătate de linguriţă cu bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură suc de castraveţi

Cum se procedează

– Daţi castravetele pe răzătoare sau prin maşina de tocat, şi apoi strecuraţi sucul printr-un tifon.

– Într-un castron rezistent la temperaturi ridicate, amestecaţi foarte bine gelatina, laptele, bicarbonatul de sodiu şi sucul de castraveţi.

– Adăugaţi compoziţia în cuptorul cu microunde timp de 10-12 secunde. Amestecaţi din nou această pastă, astfel încât să nu aibă cocoloaşe sau bule de aer.

– Produsul final trebuie să fie neted, gros şi omogen. În caz contrar, mai adăugaţi un strop de lapte şi introduceţi-l din nou în cuptorul cu microunde, pentru aproximativ 10 secunde. Amestecaţi până când obţineţi consistența dorită.

Cum se aplică ceara de lapte

Cu ajutorul unei pensule, aplicaţi ceara caldă pe mâini sau pe orice altă parte a corpului. Lăsaţi-o să se usuce complet înainte de o a dezlipi. Pielea va deveni mai fină, iar firele de păr vor fi îndepărtate.

Aplicaţi aceste tratament de 3 ori în prima lună, după care repetaţi procedura de 2 ori pe lună, timp de cel puţin 3 luni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *